Marin-Marius Florea este noul vicepresedinte ANAF

Marin-Marius Florea a fost numit în functia de vicepresedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, coordonator al Directiei Generale Antifraudă Fiscală,  în urma deciziei  prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr 282, din 22 martie  2017.

Florea Marin-Marius a avut atributii de coordonare a activitătilor de combatere a evaziunii si fraudei fiscale, în funcţii precum cea de Director general adjunct/Șef serviciu în cadrul Activitătii de inspectie fiscală de la DGRFP Bucuresti (2015 – 2017) si  respectiv Directia de Administrare a Marilor Contribuabili (în 2014). În anul 2013, a ocupat functia de Sef administratie adjunct la DGRFP Bucuresti, activitatea de inspectie fiscală, iar în perioada 1998-2003 a fost inspector, la Directia Generală de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

Florea Marin-Marius este licentiat în stiinte economice, specializarea Finante, Asigurări, Bănci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice – Bucuresti.

De asemenea, detine un Master în Investigarea Fraudelor, urmat la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.