Mănăstirea de la Curtea de Argeș – mit și realitate

1,139 views

Ziua de 26 septembrie 2017 va rămâne în conștiința argeșenilor ca fiind ziua care a marcat cele cinci secole de când Mânăstirea de la Curtea de Argeș a fost târnosită.
Un eveniment extrem de important pentru ortodoxia românească la care am fost martor alături de alte câteva mii de creștini.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale, alături de un sobor de înalți prelați: Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Visarion, Episcopul Tulcii.

Am ales acestă să fac această paralelă între mit și realitate pentru că, aici la Curtea de Argeș, cele două aspecte s-au întrepătruns atât de bine încât astăzi ele fac parte din ființa neamului românesc.

Mergând pe firul legendei despre ctitorie „Ne spune că Neagoe Vodă, prin toamna anului 1512, a plecat alături de curtenii săi spre Câmpulung spre a vâna animale sălbatice. Animale se înmulţiseră aşa de mult prin părţile acelea, încât locuitorii nu mai îndrăzneau să plece din casele lor din cauza fricii ce se răspândise.

Neagoe vodă după câteva ceasuri de vânătoare începu să urmărească un mare mistreţ, teroarea acelor locuri. După o goană lungă, mistreţul intră într-o pădure seculară, aşezată în Valea Dracilor. Se zicea că, oricine ar fi îndrăznit să înainteze în acea vale primejdioasă, pierea. În mijlocul pădurii se afla palatul satanei şi mii de creştini ar fi fost victimele acestui monarh al infernului. Nici rugăciunile însoţitorilor săi de a nu mai urmări monstrul, nici noaptea care acoperise orizontul cu o pâclă neagră, nici îngrozitoarea furtună însoţită de fulgere şi trăsnete nu putură împiedica pe domnul român de a-şi urmări prada.

Ajuns în pădure, obosit şi ud până la piele, Neagoe pierde urma mistreţului. După câtva timp de umblet, descoperi în pădure, pe un loc sterp, ruinile unui templu, unde ajutat de lumina ce venea de la flacăra unor arbori trăsniţi, găsi o văgăună în care pătrunse el şi calul său. Aici a trecut Neagoe Vodă noaptea şi chiar atunci a făcut jurământ ca să ridice pe locul acela o strălucită biserică, idee ce el încă de mult o nutrea în cugetul său.

A doua zi, urmând firul apelor Argeşului, voievodul a scăpat din labirintul verde în care pătrunsese. După ce a ajuns în cetatea de scaun, a ordonat construirea mănăstirii. Printre meşterii sosiţi la lucrări s-a numărat şi Manole. „Zidind de vie pe soţia sa în zid, ridică acest monument fără seamăn”.

Manastirea de la Curtea de Arges nu este însă o legendă: ea este expresia sentimentelor sincere ale poporului român despre jertfa lui, pe care a pus-o și la baza acestei mănăstiri, după cum a pus-o și la baza tuturor marilor opere de construcție din țara noastră, în trecut și prezent.

Ajungând Domn al Țarii Românesti, Neagoe Basarab, scrie el însuși într-una din pisaniile sale care se află pe fațada de apus a bisericii, că, găsind acea străveche biserică (adica vechea Catedrală a Mitropoliei de la Argeș) dărâmată și neîntarită, i s-au „deschis ochii inimii” și a hotărât ca această biserică din temelie a o zidi și a o înalța și a o întari.

Mănăstirea de la Curtea de Arges nu este numai un simplu lăcaș de închinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea mănăstirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunoștințe despre arhitectura bisericească, a dat și ideea planului bisericii, sfaturi și îndemnuri meșterilor, în fruntea cărora se distingea legendarul Manole.
Tot Neagoe Voievod și soția sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea mănăstirii, precum și metalele pretioase – aur si argint – pentru împodobirea ei. Unele lucrări au fost continuate de ginerele și urmașul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 și 1526-1529).

Un vestit pictor, Dobromir Zugravul din Târgoviște, care pictase și Mănăstirea Dealu, a împodobit biserica, care, așa cum spuneau unii istorici, nu este așa de mare ca Templul lui Solomon, nici ca Sfânta Sofia facută de Justinian Împaratul, dar ca frumusețe este mai „柝re deasupra acelora”・

Manastirea Curtea de Arges a fost sfințită la data de 14-15 august 1517. La această slujba, după descrierea facută de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent însusi Neagoe Basarab. În afară de domn, familia sa, curtenii și boierii țarii, a fost de fata: Teolipt – Patriarhul Constantinopolului, însotit de mare sobor, toți arhimandriții și egumenul mănăstirilor din Sfantui Munte Athos și tot „枋lerosul”・din Țara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) și mult popor venit din aproape toate colțurile tarii. Marele sobor sărbătoresc al sfințirii bisericii se facea în vechea reședintă a Domnilor munteni.

Pentru întâia dată un patriarh din Constantinopol, Teolipt, se afla pe pământul românesc; el era însotit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia și de Melenic. Mitropolitul Țării Românești în acest timp era Macarie. Și el a venit cu egumenii mănăstirilor existente. „Se facu de cu seara, la 14 august, vecernie și coliva în ajunul hramului, apoi, spre seară praznic, după care calugării începură denii în cuprinsul de marmură, stralucitor de aur, al mănăstirii celei nouă. Și sfârșiră denia când se varsa zorile.”

A doua zi, Neagoe însusi așeză la locurile lor icoanele scumpe dăruite de dânsul, pe când clerul, cu Patriarhul în frunte, se gătea de slujba cea mare a liturghiei după această târnosire de mână domnească. Până atunci un al doilea ospăț primi la mesele întinse pe pajiște toată boierimea la un loc cu, săracii de pe aceste locuri, cei mici, săraci, văduve, mișei și cei neputernici”・

În 1657, Paul de Alep, în timpul călătoriei sale în Ţara Românească, a vizitat şi mănăstirea. „Exteriorul este mult mai frumos decât interiorul” a notat călătorul sirian. „Toate sculpturile şi ornamentele de pe pereţi şi turnurile acestei biserici sunt acoperite cu aur şi lapis lazuli şi cu toate culorile posibile. Între fiecare doi stâlpi este câte o pictură de o frumuseţe surprinzătoare, pictată pe amândouă părţile de artişti cretani. În vârful cupolei e zugrăvit Domnul nostru Isus Christos; coroana-i de aur curat”・ Entuziasmat de cele văzute, Paul de Alep aşeza mănăstirea printre „Minunile lumii”.

Manastirea Curtea de Arges, așa cum a iesit din mâna meșterilor lui Neagoe Basarab, aparține, în ceea ce privește linia ei arhitectonică, stilului bizantin, în timp ce elementele decorative ce-i împodobesc exteriorul, dezvăluie influențe ale artei armene, persane, georgiene și arabe. Cu toate acestea, aici totul alcatuiește o perfectă și armonioasă unitate.

Mai tarziu au venit însa peste aceasta mănăstire multe necazuri și primejdii. În iarna anului (1610-1611), Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit din biserica și din morminte tot ce era prețios, luând și acoperișul de plumb și cositor al bisericii, și lăsând-o expusă la stricăciuni.
Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica și a înzestrat-o, iar Serban Cantacuzino (1678-1688), care îl numește pe Neagoe „stramosul domniei mele”, a întreprins de asemenea lucrări de restaurare la mănăstire.

Razboaiele dintre rusi și turci de la 1769-1774 și 1787-1791 au adus Mănăstirii Curtea de Arges alte jefuiri și stricăciuni. Un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un foc, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii în ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 și la 2 decembrie același an, au adus mănăstirii noi deteriorari și pagube mari.

Manastirea Curtea de Arges, alături de orașelul de langă, între timp, au dobândit cinstea de reședința episcopală, în anul 1793 luând ființa aici Episcopia Argesului, care a funcționat până în 1949, cand s-a unit cu Episcopia Râmnicului Vâlcea. Figuri memorabile de episcopi au onorat aceasta episcopie. Pe lângă buni păstori, ei au fost și luminați patrioți, unul dintre ei, îndeosebi Ilarion (1820-1823; 1828-1845), fiind sfetnic al lui Tudor Vladimirescu.

Biserica, între anii 1875-1885, a fost refacută în forma de azi, după planul arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. Această refacere a desfăcut în mare parte mănăstirea de ansamblul ei, prin înlaturarea marii cetăți – parter și etaj – cu mareața clopotniță ridicată de Matei Basarab.

Manastirea Curtea de Arges a indeplinit și un rol patriotic: acela de a mobiliza constiinta poporului și a țării în fața pericolului turcesc sau de orice fel.

Stema Țării Românești pe care domnitorii o imprimaseră pe fațada turnului clopotniței vechii Mitropolii (demolată la ultima restaurare), și care consta dintr-un dragon înfipt în spatele și capul unui leu răcnind, care închipuia pe turci, reprezenta materializarea unei idei propagată prin Biserică: rezistența contra turcilor în plină expansiune și a tuturor cotropitorilor straini.
De fiecare dată, conducătorii țarii aveau înaintea ochilor, cu prilejul slujbelor dumnezeiești oficiate aici în biserică, acest, stindard de lupta al unei țări încă liberă.

Manastirea Curtea de Arges, în decursul secolelor, a fost izvor de lumină și cultură poporului român, și a animat speranțele libertății naționale și religioase ale altor popoare ortodoxe. De aceea, ea are și în prezent și va avea mereu o deosebita însemnătate și valoare istorică pentru noi toți și pentru Biserica Ortodoxă Română.

Comments

comments