Recomandările medicilor pentru a reduce riscurile cauzate de caniculă. Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de caniculă pentru mai multe zone din țară, printre care și județul Argeș. În cea mai mare parte a țării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Avertizarea meteo este în vigoare până sâmbătă, 31 iulie.

Expunerea pe o perioadă mai lungă de timp la temperaturi de peste 30 de grade ne poate crea probleme serioase de sănătate.

În acest sens, conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni ne-a oferit și câteva sfaturi pentru aceste zile caniculare.
Îi sfătuim pe cetățeni să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00, să consume cât mai multe lichide – necarbogazoase și non-alcoolice, legume și fructe proaspete. De asemenea, este indicat ca atunci când ieșim din casă să purtăm haine lejere din bumbac, în culori deschise și pălării de soare.

Cele mai expuse la efectele caniculei sunt persoanele vârstnice sau femeile însărcinate, dar și cele care suferă de diferite afecțiuni medicale precum – respiratorii sau cardiace”, ne-a declarat managerul Mircea Stoian, specialist în Radiologie şi Imagistică Medicală.

Comments

comments