Mai mulți șoferi au rămas fără permis în Argeș! Prinși gonind sau beți la volan

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 9 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. ”Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în trafic aglomerat și în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil”, transmite IPJ Argeș.

Conducea cu viteză excesivă

Pe 26 august, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 35 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Călinești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 127 km/h. În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Conduceau sub influența alcoolului

Pe 26 august, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 49 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN 7, pe raza localității Bascov, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

În noaptea de 26 spre 27 august, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 48 de ani, din Dârmănești, care conducea un autoturism, pe DJ 703, pe raza localității Moșoaia, în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.