Măcel în comuna argeșeană Bascov! 5 oameni uciși! Ce transmit oamenii legii?

Măcel în comuna argeșeană Bascov! Un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice, și-a omorât întreaga familie: părinți, soră, frate și nepoată. ”În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.
Faţă de victimele identificate, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi. În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Astfel, criminalul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști.

Reamintim că marți, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soția, copilul, cei doi socrii și un cumnat), decedați, înjunghiați.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, polițiștii de investigații criminale și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Polițiștii au luat primele măsuri, iar la scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice.

Bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here