
La 12 ani, a rămas orfan de tată
Aurelian Preda s-a născut în urmă cu 41 de ani la Curtea de Argeş. A spus întotdeauna că s-a născut într-o familie modestă din punct de vedere financiar, dar iubitoare de folclor, iubitoare a cântecului popular şi a muzicii lăutăreşti. Aurelian a absolvit liceul „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş şi Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Spiru Haret”. La vârsta de 14 ani, pentru că familia sa nu avea posibilităţi materiale, Aurelian a fost obligat să vândă la un aprozar ca să se întreţină în şcoală. În 1982, îşi pierde tatăl. Despre acest eveniment trist din viaţa sa, interpretul povesteşte: „Aveam doar 12 ani, când o boală necruţătoare şi fulgerătoare mi l-a luat pe tata de lângă mine. Era tânăr, avea 46 de ani. Datorită lui şi a mamei am crescut cu melodiile populare şi cele de petrecere. În rugăciunile mele îl includ şi pe el, ca Dumnezeu să-l poarte în pace şi lumină veşnică”.
S-a îndepărtat de familie ca să lupte cu boala
Aşa cum s-a întâmplat în majoritatea cazurilor celor care au luptat cu cancerul, şi Aurelian Preda a preferat ca, în perioada tratamentului, să stea departe de familie. „Deşi îi iubesc foarte mult şi simt că nu pot trăi fără ei, mi-am luat inima în dinţi şi, cu toată durerea pe care o purtam în suflet, am luat decizia ca familia să stea în Italia, iar eu, în România, pentru tratamentul bolii mele. Nu puteam să-i văd că suferă pentru mine. A fost mai bine aşa… Acum, mă simt mult mai bine. După cele patru operaţii pe care le-am suportat cu stoicism, medicii mi-au dat o şansă sigură de a trăi. Suferinţa am vrut să o port singur, din prea multă iubire pentru ei”, mărturiseşte îndrăgitul solist.
Merge des la Mormântul Sfânt
Lupta cu boala i-a întărit lui Aurelian Preda şi credinţa în Dumnezeu, chiar dacă, de mic copil, era credincios. Deseori merge la bisericile din Bucureşti: Sfântul Ciprian, Sfântul Anton, Domniţa Bălaşa sau la Mănăstirea din Curtea de Argeş şi se roagă. El spune că peste toate greutăţile vieţii a trecut cu multă rugăciune. De când a fost diagnosticat cu cancer însă, la începutul lui 2010, Aurelian Preda şi-a propus să ajungă la Mormântul Sfânt de câteva ori pe an. Solistul consideră că, „dacă ai mare credinţă, orice dezamăgire o poţi lua ca pe o parte bună. Orice încercare a vieţii este un pas înainte. Sunt pregătit în orice clipă să mor. Aş regreta, totuşi, să nu fiu bunic. Aş vrea să-mi strâng în braţe nepoţii”. Într-un vis, solistul spune că o voce divină i-a spus: „Ai să participi la multe înmormântări, ai să plângi după mulţi oameni dragi, iar după tine, mulţimea care nu va seca niciodată”.
Familia locuieşte în Italia
În ceea ce priveşte viaţa privată, Aurelian Preda este căsătorit cu o fostă colegă de liceu din Curtea de Argeş, cu care are trei copii: două fete şi un băiat. Deşi se cunoşteau încă din adolescenţă, o perioadă drumurile li s-au despărţit. S-au revăzut după mai mulţi ani şi s-au căsătorit. Soţia sa, Mariela, mai are o fiică de 22 de ani, din prima căsătorie. „O iubesc mult şi o consider copilul meu. Niciodată nu am făcut diferenţă între copiii mei naturali şi fetiţa soţiei mele din prima căsătorie. Fiecare dintre noi i-am oferit căldura şi iubirea unei familii adevărate”.