Vedeta de televiziune Lucian Mândruţă, originar din comuna Bârla, locul unde şi-a petrecut copilăria şi unde mama sa locuieşte în prezent, a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de reacţii cu privire la „războiul steagurilor“, el scriind că „patriotismul înseamnă să fii domn, iar adevăratul român este cel care se luptă în fiecare zi ca ţara lui să fie iubită de alţii, nu doar de ai lui“. „Nu înţeleg ce avem cu steagul Ţinutului Secuiesc. Unde te duci în Occident, fiecare provincie are steagul ei istoric, festivalul, marca de brânză, librăria şi castelul. (…) De ce n-am avea şi noi? Spun câte ceva despre loc. Şi în fond ce-avem cu maghiarii? Nu e adevărat că sunt acolo de 1.000 de ani minim? Nu e adevărat că apărau graniţa? Ştie vreun român în câte bătălii au murit maghiarii ca să apere Transilvania de turci şi de tătari?. Mândruţă precizează apoi că, în opinia sa, scandalul cu steagul Ţinutului Secuiesc nu face decât să dea apă la moară teoriei extremei drepte ungureşti că românii-s primitivi şi să ajute naţionalismul abject de ambele părţi. „Dragi maghiari, pentru că sunteţi cetăţeni români ca şi mine, simbolurile voastre istorice sunt şi ale mele“, scrie el şi adaugă: „Azi sunt şi eu secui. Primul din Argeş!“. Într-o altă postare care se referă la acelaşi subiect, Mândruţă vorbeşte despre patriotism: „Patriotismul, dragă române, înseamnă să fii domn. Domn cu ungurii, evreii, ţiganii, bulgarii, nemţii, turcii şi tătarii. Domn înseamnă să accepţi că identitatea lor are exact la fel de multe drepturi să exprime ca identitatea ta. Chiar şi în felul acela în care îţi contrazice credinţele, dogmele şi poveştile înălţătoare pe care le-ai învăţat sub numele de istorie“. „Ion egal Istvan egal Johann egal Iosit egal…“, încheie el. Postând o fotografie care arată steagul Moldovei pe cetatea Neamţului, el comentează: „Ce caută steagul Moldovei pe cetatea Neamţului? (…) Să-i schimbăm numele, că nu e românesc. Şi să ardem steagul. Că nu e tricolor“. În cele din urmă, jurnalistul arată că, deşi „ne detestăm politicienii“, „când cineva ne sugerează că s-ar descurca mai bine autonom, sărim de trei coţi“. „Pentru că despre asta e vorba. Despre disciplina de front. Despre obligaţia de a te simţi prost tratat, prost guvernat şi prost pur şi simplu. În ţara ta. Patria? E o obligaţie, nu o plăcere!“, conchide Lucian Mândruţă.

 

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI