Bonurile fiscale de 615 lei, emise în data de 18 martie, sunt câștigătoarele loteriei bonurilor fiscale de duminică, 17 aprilie.

Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Aceasta a fost prima etapă a loteriei bonurilor fiscale. „După centralizare, dacă sunt peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare” se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Loteriei Române (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Comments

comments