Aflat în campanie electorală, Liviu Dragnea le cere votul argeşenilor, iar la schimb oferă Ministerul Transportului.

 

Marţi, 29 septembrie, la conferinţa alegerilor din PSD Argeş, a fost prezent şi Liviu Dragnea, preşedintele interimar. Sosit destul de târziu, în jurul orei 20.00, Dragnea a luat ultimul cuvântul, în faţa unei săli în care se aflau peste 1500 de pesedişti argeşeni. 

Cum Dragnea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru şefia PSD, la alegerile din 11 octombrie, părintele “referendumului” privind demiterea lui Traian Băsescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa organizaţiei de la Argeş: “Sunteţi printre cele mai bune organizaţii din ţară şi nu de puţine ori voturile obţinute de dumneavoastră au ridicat procentul partidului la nivel naţional.”

Ca să fie şi mai sigur că îşi va câştiga simpatia şi voturile membrilor PSD Argeş de partea sa, Liviu Dragnea a trecut, pe lângă laude, şi la favoruri: “Nu se poate ca o organizaţie ca a dumneavoastră să nu aibă un reprezentant în Guvern. Tocmai de aceia vă promit că chiar în acest an, adică în 2015, Argeşul va avea un ministru, poate chiar pe cel al Transporturilor. Chiar m-am şi orientat către o persoană care cunoaşte foarte bine infrastructura judeţului dumneavoastră…”.

Bineînţeles că mai toată lumea şi-a dat seamă că gestul lui Dragnea nu este decât o promisiune care să-i asigure voturile din Argeş la alegerile de peste 10 zile. O dovadă în acest sens a fost reacţia sălii: “Până ne daţi un ministru mai bine ne-aţi da nişte bani pentru investiţii…”

Comments

comments