Limita de 800 de persoane pentru medicii de familie a fost eliminată. Fiecare pacient îşi va alege medicul

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea a declarat într-o conferință de presă, că s-a renunțat la numărul limită de pacienți pentru un medic de familie, adică de 800 de persoane.
„Odată cu noul contract-cadru, se desființează limita de pacienți per medic de familie și fiecare pacient va putea să își aleagă medicul de familie pe care îl agreează”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea. De asemenea, acesta a mai precizat că un medic de familie care preia o listă cu pacienți de la alt medic care nu renunță la praxis nu are garanția că pacienții din listă vor rămâne la noul medic. „Conform legii, asiguratul este cel care decide cine este medicul lui de familie. Acolo unde este un deficit de medici, CNAS caută soluții de stimulare pentru atragerea personalului medical în zonele defavorizate. În acest sens, am solicitat și susținerea autorităților locale”, a explicat preşedintele CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.