Ministerul Muncii este “aproape de linia de final” pentru a prezenta proiectul Legii salarizării unitare, a anunţat, joi, premierul Sorin Grindeanu.

“Legea salarizării unitare e o lege extrem de importantă, o lege care face dreptate în acest domeniu, o lege care trebuie să fie discutată foarte mult şi dezbătută foarte mult. De aceea nu am pus niciun fel de presiune nici eu, nici altcineva pe cei care au lucrat la proiectul Legii salarizării unitare. Au fost discuţii cu sindicate, confederaţii sindicale, cu toţi partenerii sociali. (…) Cei de la Ministerul Muncii sunt aproape de linia de final pentru a prezenta public acest proiect al legii”, a declarat Grindeanu.

În ce priveşte majorarea punctului de pensie, Grindeanu a precizat că în acest sens a fost dată deja o hotărâre, urmând ca de 1 iulie să ajungă la 1.000 lei, deşi FMI a recomandat amânarea aplicării acestei măsuri.

“Nu vom amâna. (…) În aceste luni, (…) am luat foarte multe măsuri care îi privesc direct pe pensionari. (…) Am dat această hotărâre, este o măsură deja luată, că de la 1 iulie mărim punctul de pensie la 1.000 de lei”.

Comments

comments