Laptele şi produsele din lapte, plasate separat pe rafturile magazinelor!

Laptele şi produsele din lapte vor fi clar delimitate pe rafturile magazinelor, iar cele cu adaosuri de grăsimi vegetale vor avea spaţii separate – prevede o „Legea Laptelui” adoptată ieri de Parlament.

Conform noilor prevederi, termenul de lapte va fi acceptat doar pentru produsele care conţin acest ingredient de origine animală, astfel că denumiri precum lapte de migdale sau de soia nu vor mai putea fi folosite.

De asemenea, producătorii sunt obligați ca pe etichetele produselor să menționeze informaţii privind ţara de origine sau a locului din care provin laptele sau produsele lactate, dar şi ingredientele primare folosite.

Legea, iniţiată de PSD, corespunde reglementărilor europene în domeniu, România fiind ultima țară din UE care nu avea încă Legea laptelui!

„Orice operator economic care comercializează produse sub denumire de lapte și produse lactate pe teritoriul României o poate face numai în baza înregistrării produsului în registrul laptelui și a inscripționării acestui număr pe etichetă” – deputat Raluca Dumitrescu.

Potrivit proiectului de lege, produsele de lapte cu adaos de grăsimi vegetale vor trebui comercializate pe rafturi bine delimitate și semnalizate vizibil pentru cumpărători.

Totodată, apare obligația ca meniurile unităților de alimentație publică să menționeze toate produsele lactate fabricate cu grăsimi sau proteine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.