Lansare excepţională de carte la Biblioteca Judeţeană: Se întorc morţii acasă, de Cornel Constantin Ciomâzgă, un volum despre identitatea românilor

carteJoi, 3 iulie, ora 13.00, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş va avea loc lansarea volumului „Se întorc morţii acasă”, spovedania unui torţionar, autor Cornel Constantin Ciomâzgă. Invitaţii speciali ai acestui eveniment editorial sunt realizatoarea TV Dana  Grecu şi cercetătorul ştiinţific Melania Bădic, de la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Academia Română. „Se întorc morţii acasă” este un proiect complex de partitură literară, având în compoziţie poveste, învăţătură şi pildolologie creştină. Este un demers literar care a gestat aproape un sfert de veac, grăunţa lui fiind un articol publicat în anul 1991, în revista „Tinerama”.
Cornel Constantin Ciomâzgă este unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor ’90, întemeietor şi director al unor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi. În urmă cu 14 ani, se retrăgea în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind best-seller. Timp de zece ani, scriitorul a stat din nou ascuns prin sihăstrii şi locuri tainice, pentru ca în anul 2014 să revină cu o nouă carte, o întâmplare odinioară reală, cu nişte personaje cândva aievea. Opera are un subiect „împrumutat tot din realitate”, cum zice autorul, având ca personaje principale un călău şi victima sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai oprimată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa, spre a trăi împreună o experienţă incredibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.