Printre păcatele capitale, lăcomia ocupă un loc central. Noi ne-am născut, iniţial, nişte golaşi, ca puişorii neajutoraţi. Ceea ce ni se întâmplă mereu este lipsa de măsură în agonisirea neadormită şi neliniştită.

Pofta de înavuţire este o meteahnă mai rea ca râia. Ea se întinde după cum o scarpini. Agoniseala adunată în neştire şi cu rapiditate arată apucăturile noastre atinse de neghiobie.

Una este să ai un strict necesar, nesufocant, şi alta este a aduna ca neisprăvitul pentru zile negre, vorba vine.

Meteahna adunatului lacom atinge de la început pe orice om. Miron Costin, zicea de pe vremea lui: „O, nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pe cât să mai adaoge, pre atâta râhneşte… având multu, cum n-ar avea nemică le pare”.

Deşi, Vasile Alecsandri era de curtea Regelui Carol I, a scris: „Lăcomia regilor produce foametea popoarelor”. Întrebarea ar veni: Nu cumva şi democraţia produce foamete democraţilor?

Să nu uităm vorba înţeleaptă a românului bătut de soartă: Lăcomia strică omenia!

Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI