La Topoloveni, impozitele şi taxele locale nu s-au mărit. Reduceri pentru persoanele cu venituri mici și scutire pentru cele cu handicap

857 views

Potrivit hotărârii Consiliului Local Topoloveni, pentru anul fiscal 2018 nu se aplică nicio majorare a impozitelor şi taxelor locale sau altor taxe asimilate acestora, rămânând la nivelul stabilit pentru anul 2017. Bonificaţia pentru plata integrală până la data de 31.03.2018 a impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport, în cazul persoanelor fizice, este de 10%, iar pentru contribuabilii persoane juridice se acordă o bonificație de 5%.

Reducere la impozite pentru persoanele cu venituri mai mici decât salariul minim brut pe țară şi scutire pentru persoanele cu handicap

Pentru clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social se acordă reducerea impozitului pe clădiri și teren cu până la 50%. Reducerea se aplică în anul următor celui în care persoana depune cererea de scutire.

Persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi cele încadrate în gradul I de invaliditate nu plătesc impozit pe clădiri, teren şi autovehicule. Scutirea la plata impozitului pe clădiri şi pe teren se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu, respectiv terenului aferent clădirii de domiciliu.

Comments

comments