A fost sărbătoare și în localitatea Lunca Corbului. Cu ocazia „Zilei Comunei”, primarul Gheorghe Drăgan a pregătit mai multe surprize localnicilor prezenți în număr mare la eveniment.
Alături de comunitatea locală a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Argeş, Marius Nicolaescu, care a înmânat „Placheta de Excelență” primarului Gheorghe Drăgan, în semn de recunoaștere și prețuire pentru eforturile depuse la dezvoltarea localității.
De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți, senatoarea Cristina Stocheci, consilieri județeni și primari din localitățile învecinate.
În ultimii ani, Consiliul Județean Argeş a susținut, prin cofinantare, proiectele de dezvoltare ale localității: construcție sediu primărie și centrală termică, modernizare drumuri comunale DC 153 și DC 153A și drumuri de interes local, PT și Execuție pentru obiectivul „Construire pod peste pârâul Mârgiuța și modernizare drum de acces în satul Mârghia de Sus”.