La Domnești, liberalii merg pe mâna lui Mircea Andrei. Jumătate din PNL Domnești a trecut la Partidul pentru Argeș și Muscel

Peste 30 de membri din organizația PNL Domnești și-au dat demisia în bloc.

 

Motivul? Președintele partidului, Bogdan Pulpea, a decis să iasă la primărie cu un candidat pesedist pur sânge. Este vorba despre Gabriel Crăciun, consilier PSD și membru activ în cadrul acestui partid. Acesta din urmă a decis să se “sacrifice” pentru a-l ajuta pe actualul primar, Nicolae Smădu să mai obțină încă un mandat. Cei care au plecat în bloc și-au făcut un Grup de Inițiativă pentru Domnești care vrea să susțină Partidul pentru Argeș și Muscel să câștige alegerile la județ.

Mircea Andrei președintele Partidului pentru Argeș și Muscel i-a vizitat sâmbătă – alături de președintele PAM Pitești, Mihail Tudor, pe liberalii nemulțumiți din Domnești și i-a asigurat de tot sprijinul, punând totodată bazele organizației PAM Domnești.

”Cînd oameni de dreapta îți cer ajutorul, mergi la ei și pur și simplu îi ajuți. Am găsit aici niște oameni minunați, domneștenii sunt printre cei mai harnici argeșeni, așa că am fost alături de ei pentru a vedea ce putem face în comuna Domnești. La ce am văzut astăzi aici, sunt convins ca la alegerile din 5 iunie, candidatul PAM va câștiga alegerile. Eu unul îi voi sprijini cu tot ce este nevoie ca acest lucru să se întâmple” – a declarat liderul PAM Argeș.

Motivația liberalilor de a trece la Partidul pentru Argeș și Muscel a fost aceea că nu vor să fie părtași la un blat politico-electoral între PSD-ul primarului și PNL-ul domneștean  – partide care fac figurație ca să păstreze, de fapt, comuna sub influența primarului pesedist. Mai bine de jumătate din organizația PNL Domnești a trecut de sâmbătă la Partidul pentru Argeș și Muscel, singurul în care oamenii de dreapta se regăsesc și pot face o politică reală și corectă în Argeș cu promisiunea că vor urma și alți membri în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.