La Călineşti, preşedinta comisiei a fugit cu sacii de voturi şi cu ştampilele

SCANDAL LA URNE Una dintre cele mai mari bătălii electorale s-a dat la Călineşti, locul unde, timp de 5 ore, sacii cu buletinele de vot şi ştampilele au fost luate de preşedinta Biroului Electoral de Circumscripţie. Deşi fostul primar Nicolae Gavrilescu a sesizat Poliţia şi BEJ-ul, nimeni nu a luat nicio măsură. Ziua alegerilor locale a fost una extrem de încinsă la Călineşti, cea mai mare localitate rurală din judeţ, cu peste 12.000 de locuitori. Nicolae Gavrilescu, cel care a condus comuna timp de trei mandate, a reclamat numeroase probleme pe toată durata exercitării votului de către alegătorii din Călineşti.

„Timp de cinci ore, între 12.00 şi 17.00, preşedinta comisiei a fugit cu sacii cu voturi, dar şi cu ştampilele. Nu ştiu unde s-a ascuns în acest interval orar. Am făcut o contestaţie, dar degeaba. Nici Poliţia, nici cei de la BEJ, nimeni nu a făcut nimic, parcă erau cu toţii pe mână. Diferenţa între mine şi cel care a câştigat (n.r. – Ionescu Gheorghe, USL) a fost de aproximativ 500 de voturi. S-au înregistrat multe nereguli, însă nimeni nu a luat vreo măsură. M-au lucrat ca la Nufărul”, spune Gavrilescu. Fostul primar a fost revoltat şi de faptul că cineva a sunat la 112 şi a spus Poliţiei că el umblă beat prin comună: „Dacă vă vine să credeţi, m-am trezit cu un echipaj de la Poliţia Rutieră după mine. M-au urmărit, m-au oprit şi mi-au făcut etilotestul, care, bineînţeles, a ieşit 0. Aşa ceva nu cred că s-a mai întâmplat în toată România.
Asta ca să nu mai vorbesc de faptul că toată ziua am fost urmărit de un Logan în care se aflau doi băieţi tineri, cred că erau de la Serviciile Secrete. În orice caz, n-am văzut atâta Poliţie în comuna Călineşti nici la Revoluţie. Au fost multe lucruri ciudate şi probleme. N-am păţit aşa ceva nici în vremea comunismului.”
Fostul edil-şef de la Călineşti susţine că nu mai vrea să audă de politică: „Nu mai fac niciodată politică, m-am săturat! Vreau să fiu alături de familie şi să mă bucur de nepoţi”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.