NU S-A MAI SPĂLAT DE 5 ANI Adrian Cimpoieru sau povestea impresionantă a unui om aflat la graniţa dintre sălbăticie şi civilizaţie. Rareori se poate apropia cineva de el. Fuge de oameni, fiindcă se teme de ei. Nu ştie în ce fel i-ar putea face rău, dar preferă să nu intre în contact cu nimeni. Înfofolit în trei paltoane, două geci groase de fâş pe dedesubt, pe sub care se mai află o vestă trasă peste un pulovăr de lână, Adrian Cimpoieru pare mai degrabă imaginea unui om din epoca de piatră. Nu cerşeşte, mănâncă doar de prin gunoaie, iar de dormit are mai multe locuri secrete în Piteşti, pe care le schimbă de mai multe ori pe lună, de teamă să nu fie prădat de aurolaci. Tocmai de aceea umblă cu toate hainele pe el, deşi afară sunt peste 40 de grade Celsius, la umbră. Săptămâna trecută, am reuşit să stăm de vorbă cu Adrian Cimpoieru, asta după ce ne refuzase de mai multe ori în ultima lună. Nu am fi reuşit, probabil, nici de această dată, dacă cele aproape 40 de grade de afară nu-l împingeau să accepte, fără să se mai gândească, sticla de apă rece pe care i-am întins-o. Cu o voce caldă, Adrian spune că umblă pe străzile din Piteşti de mai bine de cinci ani şi tot de atunci nu s-a mai tuns şi nici nu s-a mai spălat. Nu îşi aminteşte prea multe despre el, deoarece, după cum susţine, în urmă cu ceva ani a suferit de o boală care i-a şters memoria precum un burete. Îşi aminteşte în schimb că nu a fost niciodată căsătorit, însă, în ce priveşte casa, nu ştie unde a locuit înainte. Nu ştie nici cât a stat în spital, iar când l-am întrebat câţi ani are, ne-a arătat cele cinci degete de la o mână. Am aflat cu greu şi ce profesia a avut: inginer. Şi asta deoarece, când l-am întrebat unde a lucrat, a dat din cap că nu poate să spună, şi mai mult în şoaptă ne-a dezvăluit că acolo se află un om care i-a făcut mult rău şi de care se teme şi acum. Tot de teamă să nu fie prădat, dar mai ales să nu atragă atenţia altor oameni ai străzii asupra sa, Adrian Cimpoieru a acceptat cu greu să primească banii pe care i-am oferit. Până să întindă mâna să primească banii, s-a uitat de mai multe ori în jurul său, iar când s-a convins că nu-l vede nimeni, i-a înşfăcat cu rapiditate şi, într-o secundă, au fost ascunşi printre mulţimea de haine pe care le duce în spate.
Am vrut să-i întindem mâna la plecare, dar ne-a refuzat politicos, arătându-ne palma plină de mizerie şi unghiile negre şi încovoiate. A dat în schimb din cap, urându-ne sănătate, după care s-a făcut nevăzut printre blocuri.
