Președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina public împotriva Covid-19 vineri, 15 ianuarie, odată cu începerea celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare din România.
„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu a personalului din învățământ, a persoanelor de peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernul ș.a.m.d. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, precizează Klaus Iohannis în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni.
Întrebat de jurnaliști de ce până acum nu s-a vaccinat, președintele a răspuns că „nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față. Ar fi fost mesajul greșit”.
Șeful statului s-a declarat mulțumit de modul în care s-a desfășurat până acum campania de vaccinare.