Jurnalista Laura Chiriac a fost numită Consilier de Stat al premierului Ponta

504 views

Primul-ministru Victor Ponta a semnat miercuri, 26 august, decizia privind acordarea calităţii de Consilier de Stat al primului-ministru, jurnalistei Laura Chiriac, cu atribuţii în domeniul politicilor sociale.

 

 „Consider această numire o onoare şi o oportunitate de a face ceva pentru societatea în care trăim. Am adus întotdeauna în atentţia publică lucrurile care nu funcţionează aşa cum ar trebui, iar acum m-am hotărât să mă implic activ şi direct pentru a le schimba”, a declarat Laura Chiriac.

 Laura Chiriac are o vastă experienţă în mass-media din România, lucrând pentru Radio France International, AFP, Realitatea TV sau România TV. Ca jurnalist, Laura Chiriac a acordat întotdeauna o atenţie deosebită problemelor de zi cu zi ale oamenilor, serviciilor medicale şi educaţiei.

Decizia primului-ministru intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

 

 

Comments

comments