Dansuri populare sau moderne, muzică populară, limbi străine, modelling, gimnastică sau balet… Paleta cursurilor educaţionale oferite de Casa de Cultură Bascov este una amplă şi diversificată.

Printre cele mai interesante se numără şi cel de canto muzică uşoară. Cu o profesoară pe măsură: Iulia Radu! Julie – pentru prieteni şi fani.

În urmă cu doi ani, când s-a luat decizia deschiderii acestui curs, Julie a fost prima şi singura opţiune pentru profesorul care ar putea descoperi cele mai talentate voci bascovene. Dedicată şi talentată, cu o voce superbă, un foarte bun pedagog, cu studii în domeniu, şi cu un succes de public remarcabil, Iulia Radu s-a impus repede. Şi tot atât de repede au început să apară şi rezultatele.

„Cânt de mică, de la grădiniţă! Am prins faimoasele festivaluri „Cântarea României”, la care ajungeam mereu în fazele pe ţară. Am început cu o menţiune, apoi am luat şi locul 2, şi locul 3…. În clasa a şaptea m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, la clasa doamnei profesoare Cornelia Voica dar, în paralel, am studiat tot timpul şi m-am perfecţionat permanent. Am fost în mare măsură autodidact şi cel mai mare critic al meu. Mă înregistram cântând şi apoi mă ascultam, analizându-mă critic: unde am greşit, unde trebuia să fac altfel, unde ar fi trebuit să îmbunătăţesc ceva… După ce am terminat liceul, am început să cânt la eveniment private. Dintr-o pură întâmplare! Cineva m-a auzit şi a vrut neapărat să cânt la un astfel de moment. Apoi am făcut din această plăcere o meserie. Am colaborat la programele artistice de la Hotel Muntenia şi, în 2005 – la Majestic din Olimp, unul dintre cele mai selecte şi de calitate cluburi de pe litoral. Am avut angajamente, începând cu 1999, şi în străinătate. Am început cu un contract în Emiratele Arabe şi am continuat cu Cipru, Italia şi multe altele. În 2008 am decis că aş putea să împărtăşesc şi altora dragostea mea pentru muzică şi am început să predau. Mai întâi la Topoloveni, apoi, din 2014, la Casa de Cultură din Bascov. Între timp, am obţinut licenţa în Pedagogie Muzicală la Universitatea din Piteşti iar acum sunt anul II la Master, tot la UPIT, în Educaţie muzicală contemporană!” spune despre ea Iulia Radu.

Ca urmare a muncii sale cu micuţele talentate de la Bascov, în doi ani a reuşit să descopere peste 10 noi talente în muzică, cu care, săptămână de săptămână, lucrează la perfecţionare. Sunt talentate, receptive, dornice de afirmare. Anisia Stanca, Maria Şandru şi Derya Şahin s-au remarcat deja ca vedete în devenire. O parte au obţinut deja premii la festivalurile de profil. Anisia Stancu se poate lăuda cu două premii importante: locul 3 la festivalul „Sfinxul de aur” de la Buşteni şi premiul 2 la „Dracula Music Contest” de la Bran.   

Odată cu sfârşitul vacanţei şi începerea unui nou an şcolar, la Casa de Cultură Bascov s-a redeschis atât cursul de canto cât şi înscrierile pentru noi doritori. Orice părinte ce consideră că fetiţa sau băieţelul său are voce, ritm şi dorinţa de a ajunge vedetă, se poate adresa Juliei Radu pentru o testare iniţială.

Comments

comments