Joi, la Cinema Trivale: proiecţie de gală a filmului SIERANEVADA – cea mai nouă creaţie a regizorului Cristi Puiu

O noua proiecţie de gală la Cinema Trivale. Cea mai nouă creaţie a regizorului Cristi Puiu – SIERANEVADA –€ va avea o proiecţie de gală în Cinema Trivale joi, 15 septembrie, ora 19:00. La proiecţie vor participa Marian Râlea şi Judith State.

Încă de la premiera mondială din cadrul Competiţiei de la Cannes, SIERANEVADA a generat un val de cronici pozitive: „o comedie absolută” (Telegraph), „o comedie în stil italian cu suflet rusesc” (Telerama), „un balet domestic în aşteptarea preotului” (Le Monde), „genial, efervescent, aspru” (The Playlist).

SIERANEVADA surprinde frumosul absurd al vieţii de familiei şi e, de departe, cel mai de public şi popular film al lui Cristi Puiu. Acțiunea are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui sau, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorarii celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor.

Din distribuţie fac parte: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Marian Râlea, Rolando Matsangos, Tatiana Iekel, Judith State, Ana Ciontea, Bogdan Dumitrache.

Unica proiecţie SIERANEVADA de la TIFF, sold out încă din primele zile, a fost primită extraordinar de bine atît de public, cât şi de critică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.