Și în acest sfârșit de săptămână, peste 200 de jandarmi argeșeni s-au aflat la datorie pentru ca toți cetățenii județului să petreacă timpul liber în siguranță. Jandarmii au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol dar și pentru protecția mediului înconjurător, în zonele des frecventate de turiști.

Astfel, jandarmii argeșeni au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale cu o valoare ce a depășit 20.000 lei, pentru diferite fapte comise fie în mediul urban, fie în mediul rural.

Pe linia protecției mediului înconjurător jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și de educare a cetățenilor care au ales să-și petreacă timpul liber în natură, și au aplicat 56 de amenzi și 133 de avertismente pentru încălcarea legii referitoare la activitățile de picnic.

Pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol s-a avut în vedere de faptul că la începutul lunii iunie a încetat perioada de prohibiție, și totuși au fost persoane care au mers la pescuit fără să posede permis. Pe această linie au fost aplicate 13 amenzi și 23 de avertismente.

Nu în ultimul rând, în acest sfârșit de săptămână, jandarmii au executat misiuni fie independent, fie în cooperare cu organe ale Poliției Române pentru asigurare unui climat de siguranță și liniște în județul Argeș. Pe timpul desfășurării acestor misiuni au fost aplicate 37 de amenzi și 9 avertismente pentru încălcarea unor fapte de conviețuire socială.

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiul Câmpulung a fost sancționat cu amendă în valoare de 250 de lei pentru faptul că nu a supravegheat și a lăsat în libertate câinele său, fiind de rasă de luptă.

Comments

comments