Iris şi Cristi Minculescu revin în Piteşti pe 18 septembrie pentru un concert de excepţie

786 views

Legendara trupă rock Iris, în formula completă, inclusiv Cristi Minculescu, va susţine un concert de excepție, concert care va avea loc pe 18 septembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

După ce acum trei ani a decis să e separe de foştii colegi, alături de care a scris 35 de ani de istorie în muzica rock românească, Cristi Minculescu a decis să revină în trupă şi să pornească din nou într-un tur al României. Iar prima oprire va fi chiar Piteştiul, oraşul natal şi al copilăriei lui Cristi Minculescu.

Concertul din 18 septembrie face parte din turneul naţional “Din nou împreună” ce se va desfăşura în 14 oraşe din România şi în Chişinău în perioada 18 septembrie-15 octombrie şi reprezintă o sărbătorire a faptului că trupa va reveni în faţa publicului în formula care a consacrat-o.

Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta sau online pe www.iabilet.ro.

Comments

comments