Printre episcopii Iuliu Hossu şi Galaction Cordun, cu domiciliul oarecum forţat, era şi Atanasie Dincă, fost arhiereu locţiitor la Vâlcea, puţină vreme.

Purtând cămaşa verde, după cum clevetesc unii, într-o manifestare la Bucureşti, regimul comunist i-a băgat pumnul pe gât până la Căldăruşani unde a vieţuit peste un sfert de veac.

El a fost şi stareţ harnic şi iubitor de cultură şi mai ales de muzică bisericească. Era un protopsalt înnăscut. Cu Martinian şi Silvan Nistor împodobeau strana mănăstirii cu desăvârşire. Pe deasupra mai era şi un arhiereu manierat la superlativ. Despre aceasta povestea, cu admiraţie, însuşi Patriarhul Teoctist, slujindu-i ca diacon la diferite sfinţiri şi alte slujbe bisericeşti.

Cât priveşte igiena, era un maniac. Totul trebuia să fie curat şi mai ales dezinfectat. El nu deschidea uşile cu mâna. Purta mănuşi ca şi conţii şi cardinalii de pe vremuri sau se folosea la deschisul uşilor de rasa sau reverenda luate cu mâna şi puse pe clanţă. Dacă totuşi uita, se spăla două ore ca să se dezinfecteze.

O dată sau de două ori am mers cu soborul ca să-i cântăm colinde şi să-i facem urări. Era slab, alb la faţă, cu o bărbuţă mică şi rară, cu faţa plină de tristeţe adâncă. A murit fiind slujit de o femeie, care nu stătea tocmai bine cu curăţenia şi nici cu iscusinţa la mâncare.
Într-o dimineaţă, a fost găsit mort, singur pe lume. Era cu faţa în sus, capul pe spate, îmbrăcat ca de drum.

Sicriul din stejar era gata. Arhiereul a fost pus de noi în noua căsuţă care era cu vreo 50 de centimetri mai lungă decât trebuia. I-am spus nepotului Gheorghe Dincă:
– Să mergeţi careva la Cernica şi să-i măsuraţi cavoul pentru a nu avea ispite.

 S-a adeverit întocmai temerea mea. Când am dus sicriul la meşterul Cristache să-l scurteze şi-a pus mâinile în cap şi să-l auzi:

– Paştele mamii lui de Episcop! Cine l-a pus să-şi facă un cavou mai mic ca el?
– Ho, nu te grăbi cu înjuratul! Cine a făcut sicriul trebuia să întrebe de măsura mortului şi a cavoului, îi spun eu pe un ton potrivit, ştiindu-l cât de amarnic se mânie şi suduie.

– Plecaţi la dracu de aici! că vă omor pe toţi cu tesla. Care mai de care au ieşit buluc pe uşă. Eu am rămas. Împreună cu Cristache am lucrat până ce sicriul a fost gata. L-am pus din nou pe bietul arhiereu Atanasie să se odihnească într-un sicriu pe măsura lui, fiind înjurat nu numai când era viu, ci şi când a ajuns mort.
Aşa ca pe la noi!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

Comments

comments