ÎPS Calinic a participat la sfinţirea Marelui Mir. 10 lucruri mai puţin cunoscute despre Sfântul şi Marele Mir. Din ce se prepară

Patriarhul Daniel al României, împreună cu membrii Sfântului Sinod, printre care s-a numărat şi ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a sfinţit joi Marele Mir în Catedrala Patriarhală. Slujba de sfinţire a avut loc exact la împlinirea a 134 ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de Patriarhia Ecumenică.

Fiecare eparhie din Patriarhia Română va primi o cantitate de cinci litri din Sfântul şi Marele Mir care este utilizat la sfințirea bisericilor, antimiselor şi la oficierea Sfintei Taine a Mirungerii.

10 lucruri mai puţin cunoscute despre Sfântul şi Marele Mir

1. Prepararea Marelui Mir se desfăşoară în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, iar sfinţirea la Liturghia din Joia Mare.

2. Marele Mir este preparat din ulei de măsline, vin natural, plante şi aromate. Patriarhia Română foloseşte peste 40 de ingrediente.

3. Indicaţii privind prepararea şi sfinţirea Marelui Mir se regăsesc în cel mai vechi Evhologhion (Molitfelnic) bizantin păstrat (Codicele Barberini graecus 336) din sec. al VIII-lea.

4. Două rugăciuni (a treia şi a patra) de la slujba de sfinţire a Marelui Mir se păstrează din Evloghionul bizantin, iar primele două sunt din tradiţia românească, fiind specifice Bisericii Ortodoxe Române.

5. Sfinţirea Marelui Mir nu este permisă fiecărui episcop, ci numai patriarhilor sau întâistătătorilor unor Biserici Autocefale.

6. Pe teritoriul ţării noastre, înainte de a primi Biserica noastră autocefalia, Marele Mir a fost sfinţit prima dată în 1513 de Patriarhul Pahomie al Constantinopolului la Târgovişte, fiind solicitat de Sfântul Neagoe Basarab.

7. După primirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mir a fost sfinţit prima oară în 1893.

8. Prima sfinţire a Marelui Mir în România reîntregită a avut loc în 15/28 aprilie 1921.

9. Ultima sfinţire a Marelui Mir în ţara noastră a avut loc în 2010.

10. Cea de-a 22-a sfinţire a Marelui Mir va avea loc, în 25 aprilie 2019, la exact 134 ani de la emiterea Tomosului Sinodal al Patriarhiei Ecumenice pentru recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.