Ion Mînzînă şi-a depus candidatura la şefia PSD Argeş

642 views

Vineri, 17 ianuarie, vor avea alegeri în PSD Argeș, urmând să fie desemnată noua conducere a partidului. Ultimul care și-a depus candidatura a fost Ion Mînzînă. Alături de acesta au fost și cei doi membri ai echipei de conducere: Cristian Gentea – propunere de președinte executiv și deputatul Simona Bucura Oprescu – propunerea de secretar executiv. Au fost alături de Ion Mînzînă mai mulți parlamentari: Simona Bucura Oprescu, Cristina Stocheci, Radu Vasilică, Nicolae Georgescu și Nicolae Velcea, dar și primari, printre care și edilul din Mioveni, Ion Georgescu, Albota – Ion Dumitru – consilieri județeni și locali. Altfel spus, după numărul mare de susţinători lucrurile par să fie tranșate.

Mesajul lui Ion Mînzînă a fost unul de încredere că echipa sa va câștiga: ”Ținta noastră este ca partidul să fie şi să rămână o echipă. A doua zi după alegeri începe munca deoarece avem de câștigat în Argeș, în acest an, atât alegerile locale, cât și pe cele parlamentare”.

Tot în această dimineață și-au depus candidatura și deputatul Cătălin Rădulescu, care a anunțat că merge singur, și Maria Dinu, care merge în echipă cu Dumitru Tudosoiu ca președinte executiv și Dorin Mărășoiu – secretar executiv.

Comments

comments