În urma ploilor abundente de miercuri, în comunele Rucăr şi Dâmboviciora au apărut câteva situaţii deosebite, în care oameni şi animale au fost suprinse de furia apelor şi blocate în diverse locuri periculoase.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a mobilizat 15 de pompieri militari şi 8 mijloace tehnice (autospeciale, motopompe și camioane) care au au intervenit, alături de autoritățile locale, în sprijinul populației afectate. În comuna Rucăr au fost salvate 2 persoane (un adult și un copil), iar în comuna Dâmbovicioara au fost salvate 8 ovine și 10 găini. Echipajele de pompieri militari și civili au acționat, inclusiv cu buldoexcavatoare, pentru degajarea drumurilor obstrucționate de aluviunile căzute de pe versanți în comuna Dâmbovicioara, pe DC 21 (pe 100 m), DC 22 (10 m) și DJ 730 (500 m).

Și în comuna Albeștii de Muscel, pe DJ 735, s-a reactivat o alunecare de teren.

De asemenea, s-a acționat cu motopompe pentru evacuarea apei din 3 case, 1 beci și 2 curți în comuna Rucăr și 5 curți și 2 beciuri în comuna Dâmbovicioara.

Militarii rămân în continuare la datorie pentru constatarea, limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor meteo și hidro manifestate la nivelul județului.

Comments

comments