Înscrieri la clasa pregătitoare! ”Zilele Porților Deschise”, la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” din Pitești

1,038 views

Luni și marți, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”, din cartierul cu același nume, a fost gazda evenimentului ”Zilele Porților Deschise”. Evenimentul face parte din calendarul înscrierii la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020 – 2021. Pentru a-și întâmpina viitorii școlari așa cum se cuvine, cadrele didactice au desfășurat o serie de activități interesante pe care le-au prezentat în fața preșcolarilor, părinților acestora și doamnelor educatoare: dansuri moderne, dansuri populare și face painting.

Doamna directoare Crivac Magdalena și doamnele învățătoare i-au condus în turul școlii pentru a vedea cum arată o sală de clasă destinată celor mai mici școlari, dar și colegilor mai mari, sala de sport și laboratoarele. În timpul vizitei, micuții au primit mărțișoare dulci din cadrul târgului cu astfel de produse ce se derulează în această săptămână în școală.

Încântați de ceea ce au văzut, dar și de căldură primirii, preșcolarii de la grădinițele cu program normal și prelungit care au răspuns invitației și-au manifestat nerăbdarea să-și înceapă viața de școlar în această unitate.

Comments

comments