În perioada 25-30 August are loc în Singapore campionatul mondial de nataţie rezervat juniorilor.
Din delegaţia României vor face parte şi doi sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Piteşti, Robert Glinţă şi Bogdan Scarlat.
Antrenorul Viorel Ciobanu speră într-o evoluţie cât mai bună a acestora, mai ales ca e ultima competiţie majoră la acest nivel de vârstă. „Îmi doresc ca la 50 metri spate Robert Glinţă să ajungă în primii opt, iar Bogdan Scarlat să vină în primii 16 la 1500 m”, a declarat acesta referitor la ce se aşteaptă de la sportivii noştri la această competiţie.
Robert Glințţă va lua startul în probele de 50 și 100 metri spate, iar Bogdan Scarlat va concura în probele de 400, 800 și 1500 metri liber.
Delegaţia ţării noastre va pleca spre Singapore în această seara, urmând să revină în ţară pe 1 Septembrie.