Chiar dacă timpul zboară, vremurile nu se schimbă. Că aşa este, ne-o dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, lectura ziarelor vechi, gazete apărute, de-a lungul timpului, în Piteşti. În acest număr, vă aducem înapoi anul 1930, graţie unuia dintre cele mai populare periodice, „Argeşul”. Articolul „Nevoile oraşului Piteşti” este emblematic în demersul nostru pentru reconstrucţia unei bucăţi din fresca vremii. Caragiale, stimabililor, curat Caragiale! În 1930, publicaţia promonarhică „Argeşul” servea interesele Partidului Naţional Liberal al lui George Brătianu şi critica aspru, de fiecare dată, opoziţia ţărănistă şi pe cea a generalului Averescu. La Primăria Piteştilor, în acea vreme, se aşezase, de doi ani, „prin voinţa minorităţii cetăţenilor la care s’a adăugat, cu multă greutate, voinţa guvernului”, ca prim cetăţean, Constantin Rătescu, un primar ţărănist, care a lucrat spornic şi în folosul comunităţii, pentru „a satisface gustul de frumos al piteştenilor”. Oferim argeşenilor, spre lectură, acest articol savuros, despre activitatea primarului Piteştiului din 1930. Comentariile noastre nu mai sunt necesare. Oricine în orice timp poate spune că orice asemănare cu un personaj contemporan este de-a dreptul întâmplătoare. Curat întâmplătoare! „De doi ani d-l Const. Rătescu a lucrat pentru refacerea şi înfrumuseţarea grădinei Primăriei. Primul an a fost folosit pentru distrugerea vechii grădini, s’au distrus copacii bătrâni, bazinul de apă şi vechile poteci, iar cel de al doilea an, a fost folosit pentru crearea grădinei moderne… Este cu adevărat frumoasă grădina Primăriei, adevărată operă edilitară, în care la scurte răstimpuri, d-l primar dispune să se facă câte o mică rectificare a răzoarelor şi potecilor şi o înzestrează cu câte un nou instrument de grădinărit… În acest timp, în oraş, pavagiile stricate nu se refac şi nici nu se repară, străzile mai mărginaşe zac în cumplită lipsă de curăţenie, apa se serveşte numai câteva ceasuri din zi, autocarele care trebuiau să circule pentru public, pe străzile principale ale oraşului şi în împrejurimi, au rămas o poveste, şi, totuşi, primăria încasează veniturile sale obişnuite şi dările comunale mărite, fără să aibă nici o datorie de plătit. Toţi banii aceştia n’au putut intra fireşte, decât în grădina primăriei”.


„Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu, în viaţă fiind, venind la desvelirea propriului său bust…”

Ziaristul oferă, maliţios, şi câteva idei antreprenoriale: „Pentru a’şi desăvârşi opera începută, ne închipuim că d’lui primar nu-i rămâne decât să înceapă lucrările pentru a mări aceeaşi grădină a Primăriei. Dar pentru aceasta ar trebui să dărâme chiar Primăria… Un bust al său din bronz, aşezat în locul Primăriei ar fi bine de dezvelit chiar curând. Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu imobilizat în bronz, aşezat în mijlocul acestei admirabile grădini, chiar pe locul actualului local al primăriei, şi înconjurat de stâlpii tricolori cu care a înzestrat oraşul. Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu, în viaţă fiind, venind la desvelirea propriului său bust, coborând în ţinută de ceremonie… Ar fi poate potrivit, ca d-l Const. Rătescu, în această solemnă împrejurare, să citească în discursul său şi lista cheltuielilor oraşului pentru grădina primăriei… dar nu o va face, fiindcă acea listă ar strica toată estetica grădinii. Grădina Primăriei… Grădina Primăriei…”. Aşadar, stimaţi cititori, Quod erat demonstrandum!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI