În urmă cu doar un an de zile, în ianuarie 2013, o nouă instituţie de cultură apărea în Argeş. Cu mare entuziasm, autorităţile publice din Bascov, în frunte cu primarul Gheorghe Stancu, inaugurau Casa de Cultură „Adriana Trandafir”. Mulţi au privit cu scepticism respectiva iniţiativă. Apropierea de Piteşti, care oferă nenumărate modalităţi de distracţie şi recreere, atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici, părea un obstacol destul de mare în calea succesului unui astfel de lăcaş. În plus, numirea ca directoare a Lorenei Toma, fostă jurnalistă, a avut darul de a activa o serie de prejudecăţi. Din fericire, echipa pe care o conduce, susţinută de edilii locali ai Bascovului, nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a confirma, astfel că acum, după numai un an de zile, Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov şi-a câştigat un renume printre unităţile culturale ale Argeşului. Un renume ce se măsoară în nenumărate reuşite locale, judeţene şi chiar naţionale, în zeci de evenimente culturale cu succes de public şi critică.

„Am reuşit să atragem cei mai buni instructori şi avem cele mai mici taxe din judeţ“

Lorena Toma are 34 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Litere şi Istorie, specializarea Română -Engleză, din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti. Timp de patru ani, din 2002 şi până în 2006, a fost jurnalistă, reporter şi prezentatoare de ştiri la posturile locale Terra Sat şi Antena 1 Piteşti. Şi-a continuat viaţa profesională devenind traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, în 2007, pe engleză şi italiană.
După o perioadă în care a stat departe de atenţia publică, a revenit în 2013 ca manager al Casei de Cultură „Adriana Trandafir'', primind încrederea edililor locali să facă din aceasta unul dintre centrele importante ale conservării şi promovării culturii tradiţionale argeşene. Surprinzător pentru cârcotaşi, primul an de existenţă a fost unul mai dens şi mai fructuos decât al unor instituţii cu vechi state de funcţiune. O scurtă trecere în revistă ne-a făcut chiar Lorena Toma, managerul Casei de Cultură din Bascov. „Păi, ce să spun mai întâi? Pe parcursul unui an de activitate am reuşit să înfiinţăm Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului'', format din 10 instrumentişti profesionişti, 10 solişti vocali şi un grup de 34 de dansatori, toţi elevi ai Şcolii Generale Bascov. În cadrul instituţiei noastre fiinţează, de asemenea, un Grup vocal bărbătesc, „Rapsozii Bascovului'' format din 8 persoane. Nu numai că au reuşit să alcătuiască un ansamblu apreciat, dar în curând îşi vor lansa primul CD cu piese autentice, realizat sub egida Casei de Cultură „Adriana Trandafir". O altă corală înfiinţată este „Fantasia“, care a reuşit să câştige Premiul I la Festivalul „Cântecele Argeşului” şi Muscelului, devenind astfel cea mai bună corală din judeţul Argeş. Dincolo de grupurile artistice pe care le-am pus pe picioare, formate din profesionişti, am pus şi bazele cursurilor pentru cei mici, încercând astfel că creştem generaţiile de mâine şi să descoperim talente care să ne reprezinte cu cinste şi să ducă mai departe numele comunei. Avem deja începute cursuri de dans modern, balet, dans popular, teatru, modelling, limba engleză, canto popular. Am reuşit să atragem cei mai buni instructori şi avem cele mai mici taxe din judeţ. La capitolul evenimente putem spune că, într-un singur an, am organizat peste 15 spectacole cu sala plină, pe scena noastră evoluând artişti de excepţie, care ne-au onorat cu prezenţa pentru că au avut încredere în noi. Spre exemplu, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Minodora, Sebastian Stan… Am participat cu ansamblul nostru la tot ce presupune Festival-concurs în judeţul Argeş, obţinând numeroase premii: premiul I pentru cel mai bun solist de folclor – Andrei Orăşeanu, Premiul I la festivalul Zavaidoc – Bogdan Oncioiu şi 3 premii I la nivel naţional în cadrul Festivalului Concurs „Lăutarul'' de la Drăgăşani – Vâlcea. Artiştii şi ansamblurile noastre au avut deja zeci de apariţii la televiziunile locale şi naţionale, cum ar fi Favorit TV, unde întreaga ţară a putut aprecia rezultatele muncii noastre“, spune Lorena Toma.

Un an 2014 plin de evenimente

Evident, după un prim an de existenţă plin de reuşite, continuarea nu poate fi decât una pe măsură, cu proiecte şi mai ambiţioase. „Pentru 2014 îmi propun să organizez un festival naţional care să ne poarte numele şi, de asemenea, să ne implicăm în continuare în acţiuni caritabile, aşa cum am făcut-o şi anul trecut, atunci când l-am ajutat pe tânărul Cosmin Marinescu să strângă banii necesari pentru o operaţie de protezare la un picior. Irina Loghin  a cântat atunci gratis pentru Cosmin, la rugămintea noastră. În puţine cuvinte, îmi propun să promovez talente, să readuc în faţa publicului tradiţii uitate, să amenajez un muzeu al Satului Bascovean, care să vorbească despre istoria şi tradiţiile locului… Doresc să trecem graniţele ţării împreună cu ansamblul nostru pentru a le demonstra celor din afară că românii au o identitate puternică prin cultura atât de diversificată pe care o posedăm… Iar noi, cei de la Bascov, avem cu ce ne lăuda… Cam atât!“, spune managerul Casei de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI