Cea de-a XII-a ediție a Salonului Cărții Argeșene se va desfășura în perioada 23 – 26 octombrie, la Biblioteca Județeană Argeș, și va avea, în prim-plan, cenaclurile active din județ. Este știut și deplâns faptul că, la ora actuală, provincia românească trece printr-o eclipsă culturală. Cartea și autorul, povestea ca vehicul de călătorie în timp, rostirea ei față către față, exercițiul viețuirii împreună prin mijlocirea textului, textul și cuvântul, înțelese ca structuri determinante ale gândirii și ale definirii de sine vor fi prezențele subtile și temele în dezbatere ale acestei ediții.

Vor participa Cenaclurile ”Curtea de la Argeș”, ”Liviu Rebreanu”, ”Cafeneaua literară”, ”Pietrele Doamnei”, ”Armonii Carpatine” și Cenaclul Colegiului Național ”I. C. Brătianu”. Pata de culoare a evenimentului îi va aparține pictoriței Monica Dinu. ”Legenda clovnului de cursă lungă” va fi de văzut, de admirat, de decriptat, pe simezele Bibliotecii Județene Argeș, până la sfârșitul lunii.

Comments

comments