Primăria Piteşti va începe, în curând, reabilitarea Colegiului Naţional Zinca Golescu. Contractul cu firma constructoare a fost semnat în decembrie 2016 iar valoarea lucrărilor se ridică la suma de 4,6 milioane lei.

Reabilitarea se va întinde pe circa 3 ani, timp în care vor fi executate lucrări la instalaţia electrică şi la structura de rezistenţă, se va înlocui tâmplăria, cu respectarea prevederilor legale, şi se va realiza instalaţia de încălzire centrală, acum funcţionând cu sobe pe gaze. Se vor realiza lucrări doar pe interiorul clădirii, acesata fiind una de patrimoniu la care nu sunt permise modificări la faţadă. Se va lucra pe tronsoane, astfel încât să se poată desfăşura în continuare, fără procesul educativ.

Comments

comments