Încă un succes al Președinției Române la Consiliul UE în sectorul digital: Programul Europa Digitală

Încă un succes al Președinției Române la Consiliul UE în sectorul digital: Programul Europa Digitală. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, în domeniul digital, a obținut acordul politic parțial provizoriu în negocierile cu Parlamentul European cu privire la Programul Europa Digitală.

„€Programul Europa Digitală este primul program european care vizează excelența și consolidarea capacităților digitale strategice ale Europei, precum și asigurarea investițiilor necesare în domenii cheie cum ar fi: supercalculul, securitate cibernetică, inteligența artificială și competențe digitale, astfel încât Europa să fie competitivă la nivel mondial, în contextul unei dezvoltări industriale și tehnologice la cel mai înalt nivel” a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale din România, președinte al Consiliului TTE în domeniul digital.

Acesta este primul dosar din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 care a obținut un acord parțial provizoriu, principalul obiectiv fiind de a maximiza beneficiile transformării digitale în folosul cetățenilor, întreprinderilor, administrațiilor publice din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.