În toamnă se vor putea redeschide și alte centre de vaccinare anti-Covid

În ce privește vaccinarea și în alte locuri decât cabinetele doctorilor de familie, ministrul Alexandru Rafila a declarat că din toamnă în cazul în care va exista interes se vor putea deschide centre de vaccinare anti-COVID-19 și în unități medicale.

„Sunt convins că în această toamnă, mai ales dacă va veni vaccinul cu noua formulă şi va exista interes pentru vaccinare, noi ne organizăm ca să putem să facem vaccinare și în alte instituții medicale, cu excepția medicilor de familie. O să promovăm acte normative în acest sens, încât toate unitățile medicale să poată să organizeze centre de vaccinare și împotriva COVID, ca să nu existe limitarea accesului oamenilor la vaccinare şi să trebuiască să meargă la 50 de km să se vaccineze, să se poată vaccina mult mai aproape de domiciliu.” a declarat Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here