În Piteşti începe montarea containerelor de gunoi îngropate. Vezi unde vor fi amplasate cele 29 de platforme eco. Primăria Municipiului Piteşti va preda luni, 9 martie, către executant, amplasamentul pentru demararea proiectului “Furnizare containere îngropate – 67 bucăți și utilaj de ridicat containere îngropate – 1 bucată”.

Vor fi realizate 29 de platforme pentru containerele îngropate, poziționate pe raza municipiului Pitești, care sunt repartizate în platforme ecologice a câte unu, două, trei sau patru containere. Fiecare dintre acestea are o capacitatea de 5 m.c., unul singur înlocuind cinci europubele de suprafață. Acestea sunt introduse în pământ, rămânând numai structura supraterană prin care se aruncă gunoiul menajer. Avantajele implementării acestui proiect sunt multiple:
•€ deșeurile sunt stocate în totalitate în subteran, unde este o temperatură mai stabilă, prin care se încetinește procesul de descompunere a deșeurilor și se reduce degajarea mirosurilor;
•€ deșeurile sunt așezate în așa fel încât se produce o mai bună compactare prin greutatea proprie a acestora;
• sunt limitate vandalismul și posibilitatea scoaterii repetate a deșeurilor, inclusiv accesul animalelor;
• se îmbunătățesc atât aspectul estetic, cât și curățenia locului de colectare;
•€ platformele sunt ridicate, golite și spălate de către utilajul automatizat, iar durata procedurii este de maxim 120 de secunde;
• capacitatea substanțial mai ridicată a locului de colectare, întreg recipientul fiind îngropat în sol;
• frecvența mai mică a golirii duce la reducerea cheltuielilor și a influențelor negative asupra mediului (reducerea de emisii, zgomot);

Perioada de execuție propusă este de aproximativ șase luni de la data semnării contractului, valoarea totală fiind de 4 272 618 lei, fără TVA.

A. CARTIER PRUNDU
1. Bl. B31 Lidl (3 containere);
2. Bl. B41 Basarabiei (3 containere);
3. Bl. B30 (2 containere);
4. Bl. B2-B3 (3 containere);
5. Bl. B2 intrarea Urmuz (1 container);
6. Bl. D2 (1 container);
7. Bl. D Anghel Saligny (3 containere);
8. Bl. B5 (2 containere);
9. Bl. B10 (2 containere);
10. Bl. B12 (2 containere);
11. Bl. B19 (1 container);
12. Bl. B26 (2 containere);
13. Bl. B32 (3 containere);
14. Bl. B15 (2 containere);
15. Cămin 3 Arpechim (2 containere);
16. Prelungire Petrochimiștilor Fost Cămin Arpechim (2 containere);

B. CARTIER RĂZBOIENI
1. Bl. 3 – 5 Izvor (2 containere);
2. Bl. D3 – D4 (2 containere);
3. Bl. G1 (2 containere);
4. Bl. D2 (3 containere);
5. Bl. C1 (2 containere);

C. CARTIER CRAIOVEI
1. Vis-a-vis de Kaufland (3 containere);
2. Bl. 16 – Bl. C2 Negoiu (3 containere);
3. Bl. 53 (2 containere);
4. Bl. 3 – 5 Izvor (4 containere);
5. Bl. 18 ( 1 container);
6. Bl. 5 – 6 Petrol (3 containere);
7. Parcare Comp. Craiovei (2 containere);
8. Bl. 9 – 10 – 11 (4 containere). Primăria Municipiului Pitești va continua proiectul prin amenajarea de alte amplasamente în etapa următoare în celelalte cartiere sau zone ale orașului.

Comments

comments