EXCLUSIVITATE Interviu cu Simona Miculescu, ambasadorul României la ONU. Unul dintre cei mai apreciaţi români de peste hotare, Simona Miculescu a fost prima femeie din România căreia i s-a acordat gradul diplomatic de ambasador şi este prima femeie care conduce misiunea permanentă a României pe lângă ONU – New York, din 2008. Simona Miculescu are un CV strălucit şi este, după 1990, diplomatul român cu cea mai frumoasă şi meritată carieră, un diplomat apreciat şi respectat de la New York la Bagdad şi de la Washington la Bucureşti.Cu o carieră diplomatică de 18 ani, a fost de două ori purtător de cuvânt al MAE şi consilier de presă al ministrului de externe (în 1993 si 1999). A fost, printre altele, coordonatorul departamentului pentru informaţii publice al Misiunii  OSCE în Kosovo (1999-2000). Între 2000 si 2004, a exercitat funcţia de consilier de politică externă al Preşedintelui României. Între 2006 şi 2007, a deţinut poziţia de consilier principal al guvernului irakian pentru comunicare publică. Simona Miculescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Universul argeşean”.

Sunteţi de 19 ani în diplomaţie. Sunteţi prima femeie din România căreia i s-a acordat gradul diplomatic de ambasador şi prima femeie care conduce misiunea permanentă a României pe lângă ONU – New York. Ca să îl parafrazăm pe Lucian Blaga, aţi ajuns în toate făgăduinţele pe care le purtaţi în dumneavoastră?
Am împlinit în octombrie 20 de ani de când am ales această fantastică profesie. Nu am ajuns încă în toate făgăduinţele pe care le port în mine, mai am câteva şi acest lucru mă motivează permanent, menţinându-mi în stare incandescentă ritmul dezvoltării personale şi profesionale. Şi, de fapt, cred că, pe măsură ce trece timpul şi ne înţelepţim, descoperim tot mai multe făgăduinţe în noi!

Aţi lucrat şi în Kosovo şi în Irak. Când v-aţi descoperit pasiunea pentru… zone conflictuale şi experienţe incitante ?
Aveţi dreptate, experienţele incitante din zone postconflictuale şi periculoase sunt deja o pasiune care, până la experienţa kosovară, era latentă. Cred sincer că, după ce ai parte de prima experienţă de acest gen şi te «contaminează» adrenalina ei, dezvolţi, pentru tot restul vieţii, o dependenţă pe care trebuie să încerci să o controlezi, altfel te absoarbe complet. Psihologii spun că, după fiecare experienţă în astfel de medii, trebuie să faci o pauză de cel puţin trei luni ca să reuşeşti să te reintegrezi în viaţa normală şi să nu cedezi dependenţei. Eu am reuşit până acum să o controlez, dar simt că va veni ziua când voi reveni la aceste „aventuri” profesionale.

Câte unghiuri aţi transformat în curbe de când activaţi în diplomaţie?
Mă bucur că faceţi referire la definiţia mea preferată a diplomaţiei. Eu sper că am transformat în curbe toate unghiurile cu care m-am confruntat. Ştiu sigur că am încercat cu toate puterile, abilităţile şi expertiza mea. Câteodată şi atunci când transformi umbrele unui unghi înseamnă că ai repurtat o mică, dar signifiantă victorie diplomatică.

Iubiţi New York-ul. Vă dă metropola americană acel „empire state of mind”?
Ador New York-ul. Şi cred că Alicia Keys sintetizează perfect în cântecul ei memorabil esenţa  magiei pe care acest oraş o exercită asupra noastră, a tuturor. Nu există în lume un oraş mai vibrant, mai avangardist, mai vizionar, mai multicultural, mai extravagant şi mai fermecător!
„România are nevoie ca toţi liderii ei de azi şi de mâine să înveţe din lecţiile tranziţiei şi ale crizei”

Când vor deveni femeile o minoritate…majoritară în diplomaţie?
Nu sunt sigură că trebuie neapărat să devenim majoritare. Suntem deja pe drumul cel bun. În MAE, procentul de femei-diplomat este deja mai mare decât cel al colegilor noştri. Va mai lua ceva timp, însă, până când numărul femeilor-ambasador va ajunge la cote egale. În opinia mea, profesionalismul şi competenţa sunt, oricum, concepte «unisex».

Este patriotismul românesc într-o stare de hibernare? Ce îi trebuie României pentru a avea măcar pe sfert fenomenalul patriotism american? O infuzie masivă de optimism?
Patriotismul american este indus, încă din fragedă pruncie, prin educaţie şi religie. Cred că şi la noi în ţară şcoala şi biserica ar trebui să facă mai mult în acest sens. Pe de altă parte, observ că ne lăsăm copleşiţi de exasperările justificate, lamentându-ne prea mult, în loc sa transformăm toată această energie negativă într-una pozitivă, constructivă, care să ne ajute să identificăm propriile noastre soluţii la problemele care abundă. Sper că ne vom reveni şi nu vom mai blama mereu ţara pentru greşelile noastre…

Madeleine Albright spunea că „pentru a înţelege Europa trebuie să fii geniu sau francez”. Cum trebuie să fii pentru a înţelege România?
Cred că, pentru a înţelege România, trebuie să fii cu sufletul şi mintea deschise, ca să îi simţi spiritul inexpugnabil şi specificitatea adorabilă. Şi cei care o iubesc şi o înţeleg sunt mai mulţi decât ne-am putea imagina!

Are România nevoie de un „Plan Marshall” upgradat?
România are nevoie ca toţi liderii ei de azi şi de mâine să înveţe din lecţiile tranziţiei şi ale crizei, identificând cele mai viabile soluţii pentru revigorarea economică a ţării şi strategizând şi pe termen lung dezvoltarea ei.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI