În mediul rural s-au înmulţit infracţiunile

Cele 17 secţii de Poliţie Rurală ce funcţionează în prezent în Argeş nu mai fac faţă valului de infracţiuni care se petrec în mediul rural. Pentru că nu mai pot fi surprinşi atât de repede în acţiune, dat fiind că patrulele de poliţie au de parcurs un drum cam lung şi ajung mai greu la sesizări, hoţii au prins curaj. Petre Ioaniţescu, adjunct al comandantului IPJ, a declarat că în Argeş avem 120 de patrule, circa 7 patrule pe o secţie, însă acestea au reuşit să prindă în flagrant doar 187 de infractori în patru luni. Totuşi, în acest interval, ianuarie-aprilie 2012, în mediul rural argeşean s-au înregistrat 2.630 de infracţiuni, cu circa 8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare parte (53%) fiind de natură judiciară.
De asemenea, furturile au fost unele dintre cele mai frecvente infracţiuni sesizate de populaţie. Cea mai mare pondere, 58%, au avut-o furturile de tot felul din curţi, gospodării, livezi, şi altele. Alte 17% dintre sesizări s-au referit la furturile din locuinţe, iar 5% au fost furturi din societăţi comerciale.
Dintre toate cazurile înregistrate, 581 de cazuri penale au rămas cu autor necunoscut şi doar 374 au fost rezolvate. O scuză pe care şi-o găsesc autorităţile competente în legătură cu viteza de reacţie depăşită la sesizări, în unele cazuri, este aceea că oamenii folosesc mult prea des şi abuziv telefonul de urgenţă 112. Astfel, din cele 4.073 de apeluri la 112, adică o medie de 33 de solicitări pe zi, în primele patru luni au fost înregistrate 143 de apeluri neconfirmate, faţă de doar 26 anul trecut în aceeaşi perioadă. Autorităţile afirmă că numărul total al intervenţiilor Poliţiei a crescut cu 44%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.