În Argeş, rata de promovare la Bac-ul de toamnă este de 33,78%. Au fost publicate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020 (înainte de contestații). Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020, în județul Argeș este de 33,78%.

Dintr-un total de 1.404 candidați înscriși, s-au prezentat 1.125 candidați, 279 fiind declarați neprezentați, 4 fiind eliminați pe parcursul desfășurării examenului.

Înainte de contestații, situația promovării este următoarea: dintr-un total de 380 de candidați declarați reușiți, 288 au medii cuprinse între 6-6,99, 77 au medii cuprinse între 7-7,99, 13 au medii cuprinse între 8-8,99, 2 au medii cuprinse între 9-9,99, niciun candidat neobținând media 10.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în acestă categorie și candidații eliminați.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 14,00-20,00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație –tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI