În 1944, comuniştii au distrus cea mai modernă fermă din ţară, cea din comuna argeşeană Răteşti

3,181 views

NAŢIONALIZARE CU FORŢA Gheorghe Brătianu, fiul marelui om politic Ion I.C. Brătianu, a fost una dintre figurile de marcă ale intelectualităţii româneşti, victimă a regimului comunist. În 1944, Gheorghe Brătianu deţinea, în comuna argeşeană Răteşti, una dintre cele mai performante ferme, medaliată cu aur în 1938 pentru „cea mai bună vacă din ţară care a produs 7.875 litri de lapte într-un an”. Abuzurile autorităţilor comuniste asupra marelui istoric au fost însă crâncene.

După ce i-au naţionalizat ferma, l-au aruncat în închisoarea de la Sighetu – Marmaţiei, unde a fost ucis de un gardian. Gheorghe Brătianu (1898-1953) este cunoscut mai degrabă ca istoric, şi mai puţin ca om politic, fondator al PNL – Georgist, folosit de regele Carol al II-lea pentru a destrăma unitatea tradiţională a vechiului partid liberal. Evenimentele de după 23 august 1944 au avut o turnură negativă pentru istoricul argeşean şi din cauza luării de poziţie în ziarul „Viitorul” faţă de modul de acţiune cotropitor al fostei URSS.

Ziarul „Scânteia” a pornit astfel, în septembrie 1944, un atac împotriva lui Gheorghe Brătianu, în care acesta era acuzat că „a luptat împotriva aliatului şi eliberatorului nostru, Uniunea Sovietică” şi că a primit înalta distincţie de război germană „Crucea de Fier”, clasa a III-a şi a II-a.

Atacurile nu s-au oprit, însă, aici. Cu ocazia lucrărilor pentru reforma agrară din 1945 – când, în baza unei adrese iniţiale a Marelui Stat Major în care se afirma că, în timpul celui de-al doilea  război mondial, profesorul Gheorghe Brătianu s-a înscris voluntar în campania militară din 1941-1942 împotriva Naţiunilor Unite – s-a hotărât, în unanimitate, la nivel judeţean şi central, să-i fie expropriată în totalitate moşia din comuna Răteşti. Chiar dacă acesta a încercat să dovedească cu acte că nu a fost voluntar în război şi că s-a făcut o greşeală birocratică, fiind concentrat ca ofiţer la Corp de Cavalerie, autorităţile au refuzat să-i ia în considerare actele şi petiţiile. În final, moşia situată în comuna Răteşti, cu o suprafaţă totală de 448 ha, din care 262 ha teren arabil, 80 ha zăvoi, 6 ha plantaţii de pruni şi 100 ha pădure de ulm, stejar şi salcâm, a fost expropriată integral.
Deşi soţia Elena Brătianu, în conformitate cu prevederile legii agrare, a renunţat la orice pretenţii asupra moşiei sale din comuna Coada Stâncii din Iaşi ca să-şi rezerve o cotă personală de 30-50 ha în moşia din comuna Răteşti, cererea i-a fost respinsă ca nefondată. Ministrul Romulus Zăroni a hotărât ca tot inventarul, viu şi mort, împreună cu toate construcţiile din moşia Răteşti, să treacă în administraţia Camerei de Agricultură Argeş, fiind transformat într-o fermă a statului.

La ferma de la Răteşti a lui Brătianu, vacile dispuneau de instalaţii de muls

Prin acţiunea în forţă a autorităţilor comuniste, s-a distrus una dintre cele mai performante ferme din ţară. La Răteşti se creşteau animale din exemplarele cele mai valoroase, ferma lui Brătianu fiind premiată cu medalia de aur, în anul 1938, pentru „cea mai bună vacă de lapte din ţară, care a produs 7.875 litri de lapte, cu 283 kg grăsime, într-un an”.
La data întocmirii inventarului, în octombrie 1945, majoritatea cailor de rasă erau înscrişi ca fiind „reformaţi”, adică trebuiau „scoşi din uz”, fără a se menţiona o cauză fizică, deşi Camera Agricolă Argeş susţinea că: „animalele pe care le posedă (ferma de la Răteşti) sunt din exemplarele cele mai selecţionate”. Putem presupune că, în condiţiile de după război, când nu existau suficiente mijloace de transport, caii de la ferma profesorului Gheorghe Brătianu reprezentau un bun de valoare pentru instituţiile statului şi persoanele aflate în funcţiile de conducere de atunci, care puteau dispune de ele, aşa cum s-a întâmplat cu iapa Serica de 7 ani, care a ajuns în posesia Ocolului Agricol Teiu.

La fermă, exista un inventar animalier foarte bogat: 19 cai pur-sânge lipiţan, 25 de vaci de rasă Simmental şi Schwitz, 593 de oi, 101 porci, 18 cai de muncă, boi de jug şi 800 de păsări. Deşi dispunea de foarte multe animale, moşia lui Gheorghe Brătianu era lucrată cu utilaje ultraperformante: un tractor marca Lantz, cu plug cu 3 brazde, un tractor marca Deering, batoză de treier marca Vicov, secerători şi cositori marca Deering, maşini de semănat, maşini de lucrat, plantat şi recoltat cartofi, marca Lantz.

Pe moşie existau numeroase construcţii: o casă de locuit pentru proprietar, compusă din două corpuri cu 10 camere, două antreuri, o sală de oficiu, o cameră pentru baie, o cămară, o pivniţă; o casă de locuit pentru personalul de serviciu compusă din: 4 camere de locuit, antreu, bucătărie, spălătorie, pivniţă; o casă de locuit pentru administrator şi personal, compusă din 12 camere (1 cancelarie, două camere administrator, 3 bucătării, două cămări, 3 camere pentru personal, o cameră pentru mecanic şi două săli).

Deşi în Răteşti majoritatea caselor nu dispuneau de curent, grajdurile lui Brătianu erau iluminate electric

Pentru bunăstarea animalelor, exista un grajd dotat cu lumină electrică (în condiţiile în care majoritatea gospodăriilor ţărăneşti nu aveau curent electric la acea dată!) şi cu instalaţii din cele mai perfecţionate pentru mulsul vacilor, după model elveţian. Laptele era procesat cu ajutorul recipientelor moderne: un separator pentru lapte marca Wesfalia şi unul pentru smântână marca Alfa.

La scurt timp după încheierea lucrărilor de reformă agrară de la Răteşti, Gheorghe Brătianu a suferit alte abuzuri din partea autorităţilor comuniste, atunci când i s-a stabilit domiciliu forţat cu pază militară permanentă în imobilul din Bucureşti, proprietatea soţiei, aflat pe strada Popa Chiţu, nr. 16, până la întemniţarea definitivă, în anul 1950. Istoricul şi profesorul Gheorghe Brătianu a sfârşit într-un mod tragic, în închisoarea pentru deţinuţi politici de la Sighetu-Marmaţiei în anul 1953, însă Gh. Jurgea-Negrileşti susţine în amintirile sale că a fost ucis de un gardian la închisoarea din Râmnicu-Sărat, în timpul plimbării. Decesul celui care se plângea de „indiferenţa românilor faţă de trecutul lor”, nu a fost consemnat, la acea dată, în niciun fel…

 

Comments

comments