Imobilizat și încătușat, după ce a fost prins beat la volan, în Argeș

757 views

Pe 27 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești l-au identificat în trafic, pe C.M.I., de 29 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul nu a oprit la semnalele regulamentare acustice și sonore ale polițiștilor, acesta a fost imobilizat și încătușat atât conducătorul auto cât și pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față al autoturismului, întrucât cei doi au refuzat să coboare din autovehicul. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 335 și art. 336 din Codul Penal.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul se află sub control judiciar, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice. Bărbat a fost reținut, pentru 24 ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comments

comments