
După cum singur a declarat, se pare că Iani Popa se numără printre cei care chiar nu au înţeles nimic din mesajele transmise de marii lideri ţărănişti. Şi asta deoarece marele om politic Ion Diaconescu nu a acceptat niciodată să facă o alianţă cu PSD-ul lui Ion Iliescu, pe care l-a caracterizat tot timpul drept un comunism cu faţă umană. Ion Diaconescu nu a făcut niciodată un compromis doctrinar doar de dragul de a ajunge la Putere. A trăit modest şi nici măcar nu a cerut despăgubiri pentru anii grei de carceră. În anul 2000, de Sf. Ion, preşedintele PNŢCD Ion Diaconescu chiar i-a urat preşedintelui PSD, Ion Iliescu: „La mulţi ani în Opoziţie!”.
Azi, Iani Popa şi partidul în fruntea căruia se află, un partid de dreapta cu un trecut istoric la fel de încărcat ca şi cel al PNŢCD, este în alianţă cu un partid de stânga, PSD, având ca principal obiectiv să ajungă la Putere. Dacă liderul ţărăniştilor a fost toată viaţa un om modest, Iani Popa poartă cele mai scumpe costume şi cele mai scumpe ceasuri. Deci, se pare că, într-adevăr, liberalul argeşean nu a înţeles nimic din mesajele lui Ion Diaconescu.