Parlamentarii europeni au început demersurile pentru legiferarea unor măsuri privind ciclul de viaţă al produselor electrice, electrocasnice şi IT&C. Este posibil ca garanţiile pentru electrocasnicele mari să crească la cinci ani, acestea să fie prevăzute cu sisteme de afișare a duratei preconizate de utilizare, iar producătorii să fie obligaţi să ofere piese de schimb utilizatorilor care vor să îşi repare singuri aparatele.

Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor din cadrul Parlamentului European va dezbate săptămâna viitoare amendamentele la o propunere de rezoluţie referitoare la un ciclu de viață mai lung al produselor. “Parlamentul European îndeamnă Comisia să îmbunătățească încrederea consumatorilor: păstrând garanția legală de 24 de luni ca un prag minim peste care statele membre pot prevedea dispoziții naționale mai restrictive şi extinzând garanția legală de conformitate peste perioada minimă actuală de doi ani pentru familiile de produse consumatoare de energie şi introducând un prag minim de cinci ani pentru aparatele electrocasnice mari și bunurile mobile durabile în mod treptat, astfel încât întreprinderile să se poată conforma la aceasta”, se arată în propunerea de rezoluţie.

În România, garanţia legală este de doi ani, dar poate fi mai mică pentru produsele cu o durată de viață mai scurtă. (sursa: economica.net)

Comments

comments