Furt dintr-un magazin din Pitești. Unul din hoți a amenințat cu un cuțit mai multe persoane

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat. Din cercetări s-a stabilit că, trei bărbați, respectiv de 44 de ani, din Chiajna, județul Ilfov, de 40 de ani, din București și de 25 de ani, din București, ar fi desprins elementele de siguranță de pe bunurile sustrase și ar fi încercat să părăsească incinta unui magazin de pe raza municipiului Pitești, prin distragerea atenției angajaților, fiind surprinși de personalul de pază. În această împrejurare, bărbatul de 25 de ani ar fi amenințat cu un cuțit mai multe persoane, pentru a-și asigura scăparea.

Reamintim că în ziua de 18 octombrie, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, după care a fost dispusă cercetarea sub măsura arestului preventiv pentru bărbatul de 25 de ani, respectiv a controlului judiciar, pentru ceilalți doi. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.