În perioada 06.12.2016 –・24.04.2017, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală au procedat la verificarea operaţiunilor de comercializare a mărfurilor, derulate în anul 2015, pe teritoriul României, de către un operator economic, prin raportare la importurile realizate de acesta, în vederea estimării bazei de impozitare.

În urma verificărilor efectuate asupra documentelor de livrare marfă, întocmite şi înregistrate, în evidenţa contabilă, în cursul anului 2015, de către societatea verificată, a fost identificat un tipar de fraudare având la bază înregistrarea de documente de vânzare pentru care inspectorii antifraudă au indicii temeinice că ar fi fost întocmite în fals, deoarece operaţiunile evidenţiate în cadrul acestora şi datele de identificare ale societăţilor beneficiare sunt fictive.

Astfel, au fost identificate livrări (scriptic) către 475 de entităţi beneficiare, ale căror coduri unice de identificare sunt invalide, în sensul că fie nu aparţin niciunei societăţi, fie aparţin altor societăţi decât cele menţionate în facturi, aspect constatat în urma verificărilor efectuate în bazele de date disponibile la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi pe portalul online aparţinând Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Totodată, se reţin următoarele aspecte distinctive ale acestor facturi:
· conţin doar informaţii cu privire la societatea emitentă, denumirea si codul unic de identificare ale beneficiarului;
· nu conţin informaţii la rubrica Date privind expediţia;
· au valori de până în 5.000 lei, fiind însoţite de chitanţe care atestă, în mod nereal, încasarea contravalorii livrărilor;
· evidenţiază livrări semnificative de mărfuri, din punct de vedere cantitativ, la preţuri unitare de vânzare modice, comparativ cu preţurile reale practicate de societate.
Pe de altă parte, s-a constatat că nu au fost înregistrate, în evidenţa contabilă a societăţii, venituri din vânzarea mărfurilor către o societate beneficiară, pentru care nu s-a colectat TVA şi nu s-a evidenţiat impozitul pe profit,

De asemenea, au fost constatate livrări (scriptic) către 6 societăţi beneficiare, care nu confirmă tranzacţiile, prin declaraţiile informative cod D394 depuse şi prin informaţiile oferite de reprezentanţii acestora.

Astfel, constatările rezultate în urma controlului antifraudă determină suspiciunea rezonabilă că societatea verificată, prin reprezentanţii săi, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 35.397.161 lei (TVA şi impozit pe profit), sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin întocmirea, în fals, pentru a da o aparenţă de legalitate, a unui număr semnificativ de facturi de vânzare marfă (articole de îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), utilizând date de identificare nereale pentru un număr de 475 societăţi, cu scopul descărcării din gestiunea societăţii a mărfurilor care, în realitate, au fost comercializate fără întocmirea de documente justificative.

Deoarece împrejurările descrise anterior sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni de evaziune fiscală, Direcţia generală antifraudă fiscală a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală competente, în vederea dispunerii demersurilor specifice vizând stabilirea existenţei ori inexistenţei acestora, identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, respectiv recuperarea prejudiciilor determinate de acţiunile socialmente periculoase ale acestora, după caz..

Acelaşi operator economic a mai făcut obiectul unui act de sesizare întocmit de Direcţia generală antifraudă fiscală, din faptele şi informaţiile prezentate conturându-se suspiciunea rezonabilă că reprezentanţii de facto şi de drept ai societăţii au acţionat pe coordonatele unui grup organizat care, prin operaţiunile derulate şi calităţile deţinute, au desfăşurat activităţi în scopul sustragerii de la plata, către bugetul de stat, a unor obligaţii fiscale în cuantum de 5.031.480 lei, constând în TVA şi impozit pe profit, rezultate din întocmirea în fals (furt de identitate a unor entităţi) a unor facturi de achiziţie marfă (consumabile) şi servicii (transport), în sumă totală de 15.597.606 lei şi înregistrarea, în evidenţa contabilă, a acestor documente ce nu au la bază operaţiuni reale.

Comments

comments