MINCIUNI DE DRAGUL PRESEI… Megaafacerea trufelor din pădurile argeşene, un soi ce ciuperci foarte scumpe şi rare, care ajung să fie vândute şi cu 2.000 de euro/kilogram, nu a fost decât una dintre marile minciuni ale lui Gogu Davidescu, este de părere actualul director al Direcţiei Silvice, Armand Chiriloiu. Cât despre „câinii pe care i-a adus Davidescu din Italia în Argeş să caute trufe, mai proşti ca ăia nu există”, mai spune Chiriloiu.

„Davidescu a vrut întotdeauna să iasă în faţă cu tot felul de chestii epatante, de imagine, ca să poată fi băgat în seamă!”

În 2010, Gogu Davidescu, pe atunci prefect de Argeş, prezenta triumfător presei o mega, super, ultra afacere, pe care el ar fi descoperit-o şi care ar fi îmbogăţit judeţul: căutarea şi chiar cultivarea trufelor, un soi de ciuperci rare şi foarte scumpe, în pădurile noastre de stejar şi alun. Trufele, considerate a fi unele dintre cele mai scumpe delicatese din lume, valorând chiar greutatea lor în aur, sunt însă foarte greu de găsit. Ele cresc la 30 – 40 de centimetri în pământ şi pot fi culese doar cu ajutorul unor câini special dresaţi pentru a le descoperi. La vremea respectivă, mister Gogu spunea că va aduce tocmai din Italia, de unde „furase” ideea, şi câini specializaţi care să descopere trufele ascunse în pământ şi că cei mai mari procesatori italieni în domeniu sunt interesaţi să investească în Argeş. Proiectul-pilot urma să fie derulat de Direcţia Silvică Argeş şi, după cum promitea prefectul, peste 3 milioane de euro urmau să fie investiţi în păduri special amenajate, plus câteva fabrici de procesare aveau să răsară, precum… ciupercile după ploaie, la noi în judeţ. Ca să fie şi mai convingător, Gogu Davidescu spunea: „Găsiţi un kilogram de trufe şi eu vă dau 2.000 de euro pe el, banu’ jos”.

„Povestea cu trufele a fost tot o gogoaşă a lui Davidescu, la fel de mare ca cea cu repornirea Arpechimului”

Vremea a trecut şi, aşa cum mulţi argeşeni nu au văzut măcar vreodată în viaţă cum arată o trufă, nici specialiştii Direcţiei Silvice, cei care ar fi trebuit, potrivit lui Davidescu, să dea startul în râmarea după ciuperci, nu au avut ocazia să găsească măcar vreo urmă de trufanda.
Curioşi să aflăm ce s-a mai întâmplat cu megaproiectul ce urma să aducă milioane de euro în Argeş, l-am căutat, pentru detalii, pe actualul director al Direcţiei Silvice, Armand Chiriloiu. Când a aflat ce căutăm, Chiriloiu a izbucnit în râs, de ziceai că a mâncat vreo ciupercă ce are efecte falucinogene: „Încă nu v-aţi convins de faptul că domnul Gheorghe Davidescu vorbeşte doar de dragul de a apărea în presă? Şi asta cu trufele a fost tot o gogoaşă a domniei-sale, la fel de mare ca cea cu repornirea Arpechimului. Trebuie să recunosc că este specialist în a arunca pe piaţă tot felul de poveşti care plac presei. Eu unul nu am văzut niciodată trufe în pădurile noastre şi nu cred că la noi ar creşte aşa ceva. Sunt poveşti! Domnul Davidescu a vrut întotdeauna să iasă în faţă cu tot felul de chestii epatante, de imagine, ca să poată fi băgat în seamă! Chestia cu trufele a fost una dintre acestea, ca să fie diferit de noi, restul lumii! În realitate, nu există! Iar câinii pe care i-a adus Davidescu să caute trufe, mai proşti ca ăia nu există! Nu ştiu ce or fi găsit, dacă or fi găsit vreodată ceva, dar trufe sigur nu!”, este de părere Armand Chiriloiu, care nu crede o iotă din „poveştile vânătoreşti” ale lui Gogu Davidescu. Aşa că, nu are de gând să îşi trimită vreodată angajaţii după cai verzi pe pereţi şi trufe prin boscheţi! Astfel, încă una dintre poveştile înşirate de marele vânător Gogu s-a dovedit a fi un basm de adormit….ziariştii şi de  făcut spectacol ieftin cu intrare gratis.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI