„Focul lui Sumedru”, sărbătoarea după care „Dumnezeu încuie pământul”

În foarte multe comunităţi din România se organizează şi în zilele de astăzi „Focul lui Sumedru”, obicei străvechi care are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Data Sfântului Dimitrie, 26 octombrie, figurează în calendarul popular drept „Ziua lui Sumedru” sau ziua când se desfac stânile.

În ajunul acestei sărbători creştine, la Focul lui Sumedru, tradiţia spune că se fac focuri peste care sar copiii sau tinerii, să fie sănătoşi, să se căsătorească iar oamenii pun cărbuni în livadă ca să rodească pomii. Tot atunci, femeile dau copiilor nuci, mere, struguri, prune uscate.

Legendele spun că dacă în anul respectiv există un belşug de gutui şi nuci, atunci iarna va fi grea. Sâmedru este considerat patronul păstorilor şi este o divinitate de origine indo-europeană, iar în această zi se celebrează practic moartea şi renaşterea lui.

“Sărbătoarea are o legătură de tradiţie cu evoluţia calendaristică a naturii, pentru că înseamnă un moment al toamnei considerat final pentru vegetaţie, în general. Se crede în popor că „la Sumedru, Dumnezeu încuie pământul”, ceea ce, în alţi termeni, exprimă faptul că viaţa vegetală s-a retras în pământ care de acum începe să se răcească, pregătindu-se pentru perioada de iarnă. Ca urmare a acestei credinţe, s-a născut datina de a face foc în ajunul sărbătorit, numit focul lui Sumedru, practică ce are semnificaţia întârzierii toamnei, adică să dea căldură pământului care trece spre sezonul rece”, potrivit preotului doctor Nicolae Cojocaru, un cunoscut cercetător al culturii populare româneşti.

Obiceiul îşi are originea în îndepărtata istorie a popoarelor, când oamenii primitivi sărbătoreau descoperirea focului prin cântece şi jocuri.

Mai târziu, odată cu apariţia religiilor, focul a devenit ceva sfânt, un dar al unui zeu, sărbătorit la o anumită dată.

Creştinii l-au suprapus sărbătoririi Sfântului Dumitru care, după tradiţie, este culegătorul şi strângătorul tuturor pâinilor şi fructelor. Pentru aceasta, pledează şi etimologia cuvântului Sf. Dumitru – Sân’ Dumitru – Sân’ Medru – Sumedru sau Simedru.

Semnificaţia Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morţii şi renaşterii anuale a unei divinităţi fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârşit de an, prin tăierea unui arbore din pădure, urmată de renaşterea acestuia prin incinerare. Focul are rol purificator şi regenerator. Cenuşa, cărbunii aprinşi şi alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile şi livezile.