Păstorii români, asemeni popoarelor de origine celtică, sărbătoreau, până în vremuri recente, Anul Nou la o săptămână după echinocţiul de toamnă, la sfârşitul lunii octombrie. Elementele străvechi ale acestui calendar pastoral, împărţit în două: iarna, patronată de Sumedru şi vara, patronată de Sângiorz, supravieţuiesc astăzi sub forma sărbătorilor şi actelor rituale. Practic, oierii din zilele noastre nu mai cunosc semnificaţiile acestor obiceiuri.

Zeu de origine Indo-europeană, Sumedru are o etimologie apropiată de a sfântului creştin Dimitrie, a cărui dată de celebrare se suprapune astăzi acestuia.

Practicile legate de cultul morţilor, fără a atinge formele de manifestare de la Crăciun, Mucenici, Sîntoader, Sângiorz, Paşte şi Rusalii, apar bine evidenţiate şi în sâmbăta de dinaintea lui Sumedru, adică la Moşii de Toamnă, numiţi şi Moşii lui Sumedru.

Rădăcinile acestui obicei sunt precreştine şi se regăsesc în celebrarea morţii şi renaşterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreştine li se adaugă cele creștine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie şi prin atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeităţii sacrificate.
Ofrandele care se dau acum (grâu fiert, colaci, unt, lapte, brânză, fructe) indică ocupațiile celor care le fac. În anumite zone, în schimbul acestor ofrande, oamenii cer morţilor ajutor, belşug şi spor în casă, rostind anumite invocaţii: “Voi moşi, strămoşi / Să-mi fiţi tot voioşi / Să-mi daţi spor în casă /Mult pe masă / Cu mult ajutor/ În câmpul cu flori…”

Ritualul Focul lui Sumedru constă în tăierea şi arderea unui copac, reconstituind scenariul morţii şi renaşterii anuale a naturii. În ziua de 25 octombrie, cete de copii, însoţiţi de câţiva flăcăi, merg în pădure, aleg pomul, îl doboară, îl curăţă şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsufleţit al Zeului – trunchiul copacului – este fixat vertical şi acoperit cu cetină verde. La lăsarea serii, copiii aprind focul, izbucnind în strigăte de bucurie şi adresează invitaţia întregii comunităţi: Hai la focul lui Sumedru! În jurul rugului se strânge toată suflarea satului. Femeile împart ofrandele, ca la o înmormântare obişnuită. Participanţii consumă ofrandele, cântă şi joacă, în timp ce trupul Zeului este mistuit de flăcări. Momentul aşteptat este Renaşterea divinităţii, care corespunde prăbuşii rugului funerar.

De această sărbătoare sunt legate şi anumite superstiţii. Direcţia în care cade rugul prezice care dintre feciori sau fete se vor căsători în noul an. Daca este belşug de gutui si nuci, iarna va fi grea. Pe 26 octombrie, daca e luna nouă, va fi iarnă scurtă şi uşoară. Dacă e înnorat, vânt sau ploua, vor fi zăpezi mari, ger si iarna lunga.

La plecare, participanţii iau, uneori, cenuşă sau cărbuni aprinşi pe care le duc în livezi pentru fertilizarea acestora.

Sumedru este şi ziua socotelilor, când vechile înţelegeri, făcute la Sângiorz, expiră: “La Sumedru ciobanii îşi caută stăpânii”. Nerespectarea înţelegerilor de peste an aducea unele supărări, fapt pomenit în zicerea: “La Sângiorz se încaieră câinii, La Sumedru se bat stăpânii…”

Comments

comments